Kereskenyi Gabor a declarat, astăzi, la finalul depunerii candidaturilor UDMR pentru Parlamentul României, că Satu Mare ar fi putut fi mai avansat cu proiectele, dacă nu ar fi existat un patriot comandat de pe Temu.
Declarația a venit în contextul în care primarul municipiului Satu Mare a făcut referire la parlamentarii din ultimii patru ani, care au reprezentat județul Satu Mare. El a lăudat echipa UDMR, care, spune el, a ajutat la proiectele de dezvoltare, însă nu are aceeași părere și despre parlamentarii altor partide.
„Până acum, am avut o echipă bună care a ajutat la proiectele de dezvoltare ale municipiului, respectiv județului Satu Mare. Haideți să ne uităm, înafară de parlamentarii UDMR, cam cine a reprezentat județul Satu Mare în ultimii patru ani, de la stânga la dreapta. Unul s-a remarcat doar printr-un discurs suburban, celălalt un fel de patriot comandat de pe Temu, de care am putea să râdem, dar nu este de râs faptul că, dacă nu ar fi activat acest domn împotriva intereselor locuitorilor municipiului Satu Mare, de cel puțin șase luni puteam traversa podul peste râul Someș și de aproape un an fi avut parcare subterană în buricul municipiului Satu Mare. Și au mai fost încă doi parlamentari despre nici de bine, nici de rău nu pot să vorbesc pentru că nici nu ne-au încurcat, nici nu ne-au ajutat. Am speranța că acest lucru se va schimba”, a declarat Kereskenyi Gabor.
Dați vina pe alții pentru prostia și incompetența voastră!
Ce vină are Adrian Cosma că voi sunteți proști?
Firma ruso-austriacă pe filieră orbanistă v-a tras țeapă!
Si ce vina are poporu ca, virgula, Adrian Cozma este prost?
Daca ati locui la fel de departe pe cat de prosti sunteti amandoi n-ati ajung in veci acasa.
Apropo? Bacul l-ai luat? cat te-o costat?
Adică ceilalți deputați sunt de vină că primăria a vrut să fenteze avizul de la aeronautică????? Măi să fie???? Și tot așa investiția aia cu reamenjaraea malurilor Someșului între diguri a trenat doi ani pe puțin că voi nu ați fost în stare să încropiți și să depuneți o documentație la ABA Someș-Tisa pentru aviz g.a.??????? Dar primarule, care este termenul de predare a podului că deja avem 46 de luni peste termenul inițial???? Și știi de ce??? Pentru că tu ai insistat să fie un așa proiect grandoman. Dacă era un pod clasic ca la varianat de ocolire de un an era predat. Spune și asta la oameni, bine? Ca să știe pe ce celtui banii. Domnul primar ar face mai bine să pregătească terenul și documentația pentru reparația capitală a podului Decebal. Până are ce repara. Că de o vreme lucrările făcute acolo au amprenta lui Meșterul Manole. De aia.
Cît de sugaci poți să fii Gabor !!!!!!
Bine zici primare, dar noi stim asta. De aceea i-am si taxat! Nu degeaba nu prinde peneleii nicio functie la primarie si la judet! Sa mearga dracului!
Mircsa, tu ești?
Adrian Cozma se va revanșa în noul mandat. Acum va munci in sfarsit
Da, la munca silita.
Adrian Cozma, actualul preşedinte al PNL Satu Mare, este o beizadea din lumea mondenă a judeţului Satu Mare care s-a făcut remarcat doar prin eşecuri politice și profesionale, controverse legate de implicarea sa în afaceri dubioase, legătura cu lumea interlopă, afacerişti controversaţi și prin apariții care nu-i fac cinste în presa de scandal. Lumea din politică zice despre acesta că ar fi “pupila şi săgeata” lui Vasile Blaga, om cu greutate în politica românească. Ca orice “săgeată” ţelul şi rolul lui este să ajungă acolo unde grupul de interese din jurul lui își dorește să fie instalat să își poată face afacerile bănoase pe banii statului. Trecutul lui este arhicunoscut, a trecut de la angajat în shop și traficant de țigări la avocat, apoi politician extrem de controversat băgat în tot felul de combinații ilegale. Se vorbește prin județ despre tunurile date de cei din jurul lui prin diverse manevre ilegale, despre afacerile îndoielnice și ilegale ale fratelui său, ale familiei sale, despre metodele de șantajare și anihilare a adversarilor în afaceri a protejaților săi. Folosește Parlamentul României pentru a face interpelări la comanda celor 3 oameni de afaceri și a unui politician în fața cărora stă în poziție de drepți și a căror ordine le execută întocmai. Ba chiar a ajuns să pună partidul PNL Satu Mare și primarii PNL la ordinea acestora. Pentru a-și obține preamărire și a-și ataca adversarii politici se folosește de lichelele din jurul său, șoferul și fotograful personal plătiți bineînțeles din banii statului român, un director penal de instituție publică sătmăreană și vreo 3 băiețași de oraș, pe care i-a băgat în AUR, cărora le promite tot felul de funcții și afaceri.
Sursa foto Facebook Beny Kira
O sarcină extrem de importană a fost să îi aducă contracte babane unuia dintre finii lui prin vânzări de piatră, beton, transport, apoi pe rând să îşi pună apropiați în posturi bine plătite chiar dacă unii nici nu aveau bunul simț să meargă la serviciul de la stat unde erau plătiți, să îşi rezolve cu posturi de şefi soţia, finul Beşeni şi pe soţia acestuia la ITM. Pe fina Andreea, soţia sponsorului principal, Beny, a plasat-o la AEP Satu Mare şi pe Lavinia Kira, nevasta fratelui finului sponsor, Beny Kira, a plantat-o la ISJ Satu Mare.
Pilele nu se prezintă la locul de muncă de la stat deși sunt în posturi bine plătite
Avem deocamdată trei exemple clare, consilierul local Victor Cernea, un tip extrem de apropiat de Adrian Cozma și care încă îi răspunde la comenzi. Acesta prin faptul că este apropiat de președintele PNL nu s-a prezentat la muncă cât timp a fost detaşat la OJFIR Satu Mare deși era plătit din banii statului. Adică mergea în fiecare dimineață la birou, stătea în jur de 60 minute și apoi pleca pe considerentul că are treabă la PNL Satu Mare și că Adi Cozma are nevoie de el şi dus era până a doua zi. Aşa a ţinut-o toată perioada cât a fost angajat acolo. Culmea pe un salar de 7.000 lei. Nu făcea nimic! Desigur să nu uităm faptul că Cernea era extrem de apropiat și de fostul președinte PNL, Adrian Albu, dar când Cozma i-a promis niște beneficii fără muncă l-a luat de gât la propriu pe fostul lui mentor Adrian Albu. Al doilea exemplar este extrem de “talentatul“ la postat comentarii pe social media, actualul șofer al deputatului Cozma, Marius Groza, care a fost angajat la cabinetul fostului vicepreședinte PNL al CJ Satu Mare în perioada 01.04.2022-16.08.2022 și care nu a fost nici măcar o zi la muncă dar a încasat salariul în tot acest timp. Bineînțeles și acesta era plecat cu treabă …. Îl plimba pe președintele PNL pe banii Consiliului Județean. Al treilea exemplu este Vali Mădă. Veșnicul fotograf al lui Cozma, acuma îmbrăcat în haine de “mogulaș”, care a fost plimbat de către Adrian Cozma de la ISU la Primăria Păulești și la cabinetul de deputat al său . Desigur acesta nu și-a găsit locul nicăieri. Din simplul motiv că nu mergea la muncă nicăieri și că veșnica lui scuză este și era că are treabă cu Adi Cozma. Mă bucur că și-a găsit locul într-un sfârșit fiind transformat de către “mentorul său” într-un veritabil organizator de evenimente la primăriile apropiate de Adrian Cozma. Acesta organizează pe bani extrem de grei și nejustificați de la meciuri demonstrative până la zile de comune.
Obiectivul numărul 1: Finul și soția în conducerea Spitalului Județean
Sigur că acuma Cozma a pus tunurile pe UDMR și PSD din trei motive. Primul că l-au scos de la CJ și primărie, al doilea că acesta se vrea în fruntea CJ. Și de ce se vrea în fruntea CJ Satu Mare, păi simplu. Să își mențină contractele mai sus amintite dar și să își pună în funcții cheie două persoane apropiate. Motivul al treilea duce la soția sa și finul lui, Cristian Valer Beșeni. Că pe fin l-a purtat prin instituțiile publice mai ceva ca și cum circulau alți apropiați postaci ai lui pe sensul giratoriu și făceau scandaluri prin cluburi este de notorietate. Drept dovadă stă și CV-ul stufos al lui Valer care din iunie 2015 până în decembrie 2020 a fost administrator la Unitatea de Primiri Urgențe, apoi din decembrie 2020 până în august 2022 vicepreședinte la Consiliul Județean, a revenit pe funcția de administrator UPU în august 2022 până în decembrie 2022. Apoi în decembrie 2022 s-a decis să îl ducă la București unde l-a făcut Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Ciudat având în vedere că este licențiat în științe economice. Dar cine sunt eu să îmi dau cu părerea despre competențele domnului Beșeni?
Culmea că din sursele noastre atacurile asupra Spitalului Județean, mai exact a conducerii Spitalului Județean, lansate atât de Adrian Cozma, cât și de postacii săi de serviciu au un singur scop, și anume președintele PNL vrea să îl impună la conducerea Spitalului Județean de Urgențe Satu Mare pe finul Beșeni. Din punct de vedere al diplomei pare că Beșeni s-a pregătit pentru acest post având în vedere că are diplomă în Management Spitalicesc, Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar (SNSPMPDS). Totul este pregătit mai puțin că acuma UDMR și PSD îl cam încurcă. Și cea mai tare surpriză este că dacă ar reuși să îl facă manager pe finul Beșeni atunci ar fi liniștit că și scumpa lui soție care este medic, adică nașa lui Beșeni, dr. Cozma Adina Alexandra- medic specialist legist ar putea deveni medic șef la Medicina Legală în locul tatălui său care a decedat de curând.
Govor este invidios !!!! Ca ciolacu este prost și mai minte ca nu fură și la prins cu Nordis în Gura , și apoi vine și Ciolacu și face pe prostănacau ,și apoi și cu Fedorca care face pe bagaboanda ,și cu Razvanel care pare mititel …. Și așa cu toată echipa face față ca pisica uuuuuuu uuuuuuu !
Bună seara tuturor eu nu sunt de vină doar execut ce zice tati Mircea Govor zis ( la Mircea la prostitute ) o zis tati ca dacă cîstiga de deputat (analfabet)deschide un striptis la💃Razvanel 💃n de data asta să fiu și eu important , ptr ca el iese la pensie !!!!
bai jigodie, Dumnezeu nu doarme
Foarte urât din partea primarului să vorbească așa despre șeful sau de partid, pataki, care a oprit lucrările la pod că sa poată lucra el la aeroport.
Băi panaramă, da ce glume bune ai tine! De unde sti ma broscoiule de Temu? Isi i-a nevasta-ta chiloti de acolo? Vezi tu cu rosturile alea de pe Decebal sau trebuie si acolo aviz aeronautic…Alea doua pasarele cat mai dureaza? Nu puteai sa le faci odata cu piata? Sau fragmentezi contractele sa le incredintezi fara licitatie betonului care trebuie? La autogara ce aviz astepti? Sa mai continui… ?Poate nu stiai da broscoi din astia expirati ca tine sunt pe Shein o duzina cu 5 bani… mai ieftin ca pavaju gri de pe Temu!
El e venit pe cal din Asia. Știe cum sta treabă.
Ce frustat esti :-)))
Tocmai tu pomenesti de frustrare???? Look who’s talking! 😱😱😱😱😱🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣 Stai jos, zero. Luni la pria ora sa te prezinti la sefu ca sa-ti aline durerea cu niste banuti de argint.
M-ai convins 🙂
La ce reactie ai se pare ca te-o nimerit…
Vrei un sentiment complet nou în sex? Atunci ar trebui să încerci chestia asta==— https://use.my/erexo
Interesant că dintre cei doi gabica e venit din Asia
Iar Adisor, e corcitura
gil, gaozare, mai poti swge pwla de ungur?
are dreptate, in afar de parlamentarii UDMR nu gasesc nimic despre restul, chiar au zburat sub radar, nici o declarate nici un discurs sau proiect sustinut. Asa e fainsa fii parlamentar, participi la niste sedinte la care dormi si atunci orasul in care traiesti, iti vor trai caopii ramana in urma.
Am făcut podul mare si in sus pentru ca o am mica si nu se mai scoala. Tot cozma e de vina:)))))
Daca nu iti trebuia pod ca la budapesta Satu mare avea podul gata.
… și era și mai ieftin cu cel puțin 25% dacă nu mai mult!!!!!!