Ultima actualizare: azi, 06:45
Radu Panait, Kereskenyi Gabor
Locale

VIDEO. Deputatul Radu Panait, reacţie după discursul primarului Kereskenyi de la preluarea mandatului

Deputatul Radu Panait a avut o primă reacţie după discursul primarului Kerekenyi Gabor de la preluarea noului mandat arătând că există o similitudine între discursul său din campanie şi el al actualului edil.

Am ascultat cu atenţie discursul domului primar şi mi se pare o similitate foarte mare între ceea ce spuneam eu în campania electorală, cum că Satu Mare are nevoie de proiecte îndrăzneţe, are nevoie de proiecte care să ne diferenţieze de vecinii noştri din Baia Mare, din Debrecen, din Nyiregyhaza, din Oradea, că Satu Mare este un oraş cu potenţial. Sper, îmi doresc din tot sufletul ca şi sătmărean, ca d-l primar, în acest al treilea mandat de primar şi cu o experienţă vastă în administraţia locală, să facă aceste lucruri. Mi-ar fi plăcut ca să aud care sunt aceste proiecte încă din campania electorală, însă după cum ştim, singurul mesaj pe care l-a trimis în acea perioadă a fost: Continuăm”, a afirmat Panait.

El le-a urat înţelepciune consilierilor şi forţă de muncă celor din executivul adminsitraţiei.

Atât timp cât voi avea orice fel de putere la nivel parlamentar şi guvernamental, voi face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru ca Satu Mare să ajungă în topul oraşelor din România”, a concluzionat Panait.

5 comentarii

  1. comentator Răspunde

    Ce să zic? Asta este când nu urmărești presa locală. Propunerile pe noul mandat erau între altele finalizarea celor două parcări etajate, extinderea amenajării malurilor Someșului spre Micro 17, câteva pasarele, una spre podul galben, alta spre Ostrovului undeva și mai sunt. Asta așa repede cât mi-am adus aminte. Bineînțeles plus asfaltările străzilor și alte lucrări de astea. Plus se analizează cum să se facă o trecere subterană lângă Electrolux spre Botizului, dar asta mi se pare SF.

  2. Vasile Ciorba Răspunde

    Curcubeul, unde este curcubeul?

  3. H&R Răspunde

    S-a trezit Panait? Din betie?

  4. c-block Răspunde

    Va rog cititi conversatia dintre Pnait si fostul coleg de batalie si va lamuriti singuri cam ce il duce capul pe individ. Ma gandesc de aceea a fost pus la public ca sa citeasca oricine, chiar daca pana la urma este o discutie cat de cat privata. Dar ramai siderat de ilogica omului. https://www.facebook.com/photo?fbid=7981657641853780&set=pcb.7981657908520420

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.