Ultima actualizare: azi, 15:37
Locale

Adrian Cozma: „Guvernul a alocat 5 milioane de lei către Consiliul Județean Satu Mare pentru plata salariilor restante ale DGASPC”

Președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, a anunțat că, în urma solicitărilor sale către Ministerul Finanțelor, Guvernul a aprobat o suplimentare de fonduri de 5 milioane de lei pentru Consiliul Județean Satu Mare. Această alocare financiară este menită să rezolve parțial problema întârzierilor salariale pentru personalul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), care nu și-a încasat salariile de peste două luni.

În același context, Cozma a criticat decizia coaliției UDMR-PSD din Consiliul Județean, care a propus achiziționarea unui autoturism de 20.000 de euro pentru directorul aeroportului.

„După ce am ridicat, la Ministerul Finanțelor, problema subfinanțării cu care se confruntă DGASPC Satu Mare, Consiliului Județean i-a fost acordată o suplimentare de 5 milioane de lei, care ar trebui să rezolve parțial problema plății salariilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Vă reamintim că fix acum o săptămână, consilierii PNL din cadrul Consiliului Județean Satu Mare au refuzat aprobarea unei hotărâri propuse de coaliția UDMR-PSD, care viza achiziția unei mașini pentru directorul aeroportului.
Colegii noștri au semnalat atunci faptul că ei nu pot fi de acord cu risipa a 20.000 de euro pentru un autoturism, în condițiile în care personalul DGASPC nu și-a încasat salariile de peste două luni. Vorbim aici despre oameni inimoși, care au ales să-și dedice viața persoanelor mai puțin norocoase, precum copii abandonați, vârstnici în situații de risc, persoane cu dizabilități sau persoane aflate în situație de dificultate temporară.

Vă transmitem public, stimați reprezentanți ai UDMR și PSD, acești bani trebuie să ajungă la DGASPC! Nu furați banii de la angajații onești și de la copiii abandonați! Nu fiți ca Liviu Dragnea”, a declarat Adrian Cozma.

13 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Cozma esti cel mai tare din parcare. Esti mare scula pe bascula.

    • Mariana Răspunde

      Pâte ar trebui întrebat la DNA și ITM de ce nu și-au primit salariile cei de la DGASPC

      • 2Mariana Răspunde

        Nu au ăia nici o treabă cu asta. Onor guwernul a uitat să suplimenteze fondurile. Din aprilie se știa că aici se va ajunge acă nu se face rectificare bugetară.

  2. radical2 Răspunde

    Daca ar fi atat de inimosi, acei oameni nu ar mai vota PSD sau PNL. Nu mai fiti ipocriti:)) Nu poti sa nu-ti dai seama de incompetenta politicienilor acestor doua partide, doar cu buna stiinta. Asa ca nu le mai plangeti de mila acelor bugetari fiindca voteaza total gresit si cu buna stiinta. Cand ai Calin Georgescu, Geoana, Lasconi.. si tu alegi analfabeti precum Ciuca sau Ciolacu. Nu meriti nicio mila din partea nimanui. Au salarii bunicele la cat lucreaza oricum.

  3. Marius Groza Răspunde

    E Guvernul Ciolacu, e ministrul Muncii de la PSD. Cozma e doar un supozitor care se bagă undeva

  4. Florin Răspunde

    Iar minți, ministrul finanțelor este de la PSD, Govor a rezolvat tu sigur doar speculezi momentul, da-ne documente!?

  5. Monica Răspunde

    Salariile încă nu au intrat. Deci nu sa rezolvat nimic. Singurul lucru care sa rezolvat el un val de demisii dintre asistenții maternali care luni vor fi pe masa celor care se ocupă. Întrebarea este ce se va întâmpla cu acei copii din grija lor.

  6. Gheorghe Răspunde

    Și salariile următoare când vor fi plătite sau se plătesc acum și restul la sfântu asteapat

  7. Anca Răspunde

    Sa le fie rusine, oamenii au in grija copii, au rate, n-au din ce trai..Mai voteaza dracu cu PSD !!!

  8. Varu Răspunde

    O să-i votați, lingăilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.