Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

Închis pentru jaf armat, eroul din Tășnad e căutat de poliția germană. ,,Cerut” pentru arestare

Curtea de Apel Oradea admis, miercuri, o cerere a autorităților judiciare din Germania privind predarea unui cetățean român vizat de un mandat european de arestare emis de un magistrat din Nordhom, un oraș din landul Saxonia Inferioară, pe 8 octombrie 2024, informează jurnaliștii de la bihon.ro.

Totuși, instanța a amânat momentul în care polițiștii germani îl pot prelua pe Romeo Nicolae Kulcsar, de 29 de ani, originar din Tășnad, județul Satu Mare, deoarece bărbatul execută o pedeapsă de 4 ani de detenție pentru un jaf armat comis, în 2019, în Zalău. Drept urmare, „în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania”, Curtea a emis pe numele lui Kulcsar un mandat de arestare pentru 30 de zile, în baza căruia bărbatul va fi dus în arestul Poliției Satu Mare imediat ce va ieși din închisoare.

„Predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării. Cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România în vederea executării pedepsei”, se mai arată în hotărârea instanței orădene, care poate fi contestată în termen de 5 zile.

Romeo Nicolae Kulcsar a devenit cunoscut în 2018, când, întors de la muncă din Danemarca, i-a donat o parte din ficat unei tinere de 24 de ani, care suferea de ciroză hepatică autoimună. „Am dat declarație la notar că, de bună voie și neforțat de nimeni, fac gestul asta… Dacă eu eram în locul ei și mie mi-ar fi plăcut să mă ajute cineva”, declara atunci tânărul.

Însă, un an mai târziu, Kulcsar era arestat pentru implicare într-un jaf armat  petrecut în Zalău. Astfel, pe 19 martie 2019, însoțit de un alt tânăr, sătmăreanul și-a acoperit fața cu o mască și a intrat într-un magazin de bijuterii. În timp ce însoțitorul lui a amenințat-o pe angajată cu un pistol, Romeo Kulcsar a luat peste 1,2 kilograme de aur de 14 karate, producând o pagubă estimată la mai bine de 230.000 de lei.

Cei doi au fugit, dar au fost prinși în vama Urziceni (județul Satu Mare), în timp ce încercau să plece din țară, împreună cu al treilea suspect, care asigurase paza în zona magazinului.

În primă fază, Judecătoria Zalău l-a condamnat pe Kulcsar la 3 ani de închisoare cu suspendare. În schimb, Curtea de Apel Cluj i-a mărit pedeapsa la 4 ani de detenție, cu executare, arând că „scopul comiterii infracțiunii indică o aptitudine a inculpatului, aflat la primul contact cu legea penală, să-și riște libertatea și să încalce normele penale într-o manieră deosebit de gravă, cu ușurință.”

În luna august a acestui an, instanțele din Satu Mare au respins o cerere de liberare condiționată formulată de Romeo Kulcsar, deținut în prezent în Penitenciarul Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.