Ultima actualizare: azi, 08:56
Locale

Planurile PSD pentru Educație, Cercetare și Sport. Sală polivalentă la Satu Mare, investiții în școli și tehnologie

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc marți, 12 noiembrie, la sediul Partidului Social Democrat Satu Mare, candidații social-democrați au făcut o prezentare detaliată a Programului de Guvernare al PSD, privind următoarele teme: educație, cercetare și sport. La conferință au participat Adrian Micle, candidatul de pe locul doi la Camera Deputaților, Mariana Sălăgean, inspector școlar general adjunct și candidată la Senat, respectiv Maria Ardelean, inspector școlar pentru educație timpurie și candidată la Camera Deputaților. Printre subiectele abordate s-au numărat dezvoltarea infrastructurii sportive la nivel național, construirea unei săli polivalente în Satu Mare, investiții în infrastructura școlară, dezvoltarea competențelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică și investiții în programul de cercetare de vârf în domenii strategice.

În luarea de cuvânt, candidatul de pe locul doi la Camera Deputaților, Adrian Micle a vorbit pe larg despre planul Partidului Social Democrat de a dezvolta infrastructura sportivă la nivel național prin construirea de săli de sport și baze sportive, bazine olimpice și semi-olimpice, patinoare și stadioane moderne. De asemenea, social-democrații sătmăreni își propun să facă toate demersurile pentru construirea unui Complex Sportiv cu Sală Polivalentă la standarde moderne în Satu Mare, care să găzduiască atât competiții sportive, cât și activități culturale. Totodată, Adrian Micle a vorbit și despre importanța implicării în sistemul de învățământ din județul Satu Mare, prin investiții clare.

Redăm, mai jos, mesajul transmis de Adrian Micle:

Înțelegem că sportul joacă un rol esențial în formarea unei generații sănătoase și competitive și în integrarea socială a tinerilor din toate mediile. Programul nostru de susținere a sportului acoperă toate aspectele esențiale – de la infrastructură și competiții, la pregătirea tinerilor și a cadrelor didactice și până la integrarea sportului în viața fiecărui român.

Dezvoltarea infrastructurii sportive

Infrastructura sportivă este fundamentală pentru a încuraja participarea la activități sportive și pentru a dezvolta noi talente. Vom realiza acest lucru prin:

  • Săli de sport și baze sportive în fiecare zonă metropolitană, consorțiu administrativ, sau Asociație de Dezvoltare Intercomunitară care să acopere o gamă largă de sporturi și să ofere acces echitabil la activități fizice în toate comunitățile, inclusiv în mediul rural. În fiecare oraș cu o populație de peste 25.000 de locuitori vom construi baze sportive standardizate, iar municipiile vor beneficia de săli polivalente moderne.
  • Bazine de înot, construite sau modernizate la nivel local și regional. Fiecare municipiu reședință de județ va dispune de un bazin olimpic, iar bazinele semi-olimpice vor fi accesibile în zonele urbane și în comunitățile de peste 20.000 de locuitori.
  • Patinoare și stadioane. Vom construi sau moderniza patinoare la nivelul municipiilor reședință de județ, iar fiecare regiune de dezvoltare va avea un stadion cu minimum 20.000 de locuri, pentru a găzdui competiții majore și evenimente sportive de amploare.
  • Centre olimpice de excelență vor fi construite în fiecare regiune de dezvoltare, fiecare dintre ele fiind dedicat unui set de minimum trei discipline olimpice, promovând astfel sportul de performanță.

Creșterea accesului la activități sportive și dezvoltarea unei generații de campioni

Sportul este pentru toți, indiferent de vârstă sau mediu social. Ne propunem să creștem alocările bugetare pentru sport, nu doar pentru infrastructură, ci și pentru a susține competițiile, pregătirea sportivilor și promovarea sportului de masă. Sportul va fi, de asemenea, un instrument de integrare socială: vom dezvolta programe speciale pentru tinerii din comunități defavorizate și pentru persoanele cu dizabilități, astfel încât sportul să fie o experiență accesibilă tuturor.

Pentru a ne asigura că viitorii campioni beneficiază de cea mai bună pregătire, vom investi într-un program național de formare pentru profesorii și antrenorii de educație fizică. Aceștia vor fi instruiți să folosească metode și tehnologii moderne, adaptate nevoilor actuale ale sportului. Vom crea o platformă digitală națională pentru gestionarea activităților sportive din școli, universități și cluburi sportive, facilitând astfel accesul la informații și participarea la competiții.

Un alt obiectiv major este elaborarea unui Cod al Sportului, care să stabilească clar responsabilitățile și competențele fiecărui actor din sistemul sportiv. De asemenea, vom susține dezvoltarea Institutului Național de Cercetare Sportivă și a Institutului Național de Medicină Sportivă, care vor colabora cu universitățile pentru cercetarea de vârf și susținerea medicinii sportive.

Recunoaștem importanța inovării și a sprijinului pentru inițiativele din domeniul sportului. Astfel, vom crea un fond național pentru Start-Up-uri și IMM-uri în domeniul sportului, pentru a încuraja inovația și pentru a susține idei noi în infrastructura sportivă. De asemenea, vom facilita parteneriatele public-private, oferind stimulente fiscale pentru investițiile private în infrastructura sportivă, astfel încât întreaga țară să beneficieze de baze sportive moderne.

Vom implementa un program național de dublă carieră pentru sportivii de performanță, care va include cursuri de formare profesională, educație antreprenorială și consiliere în carieră. Astfel, aceștia vor putea să-și construiască o carieră alternativă și să facă tranziția mai ușoară după încheierea carierei sportive.

În concluzie, investiția în sport este o investiție în sănătate, în educație și în viitorul fiecărei comunități din România. Acest program ambițios va transforma infrastructura sportivă și va crea condițiile necesare pentru a încuraja o cultură a performanței și a participării sportive. Vom face totul pentru a oferi generației viitoare șansa de a descoperi și dezvolta campioni în toate domeniile sportive, contribuind astfel la o Românie mai sănătoasă, mai activă și mai unită.

Investiții în sistemul de învățământ din Satu Mare

La nivel județean, ca viitori parlamentari, vom avea o colaborare directă cu autoritățile județene și locale: consiliul județean, primăria, și alte instituții autorizate pentru a identifica prioritățile educaționale din județ și pentru a susține inițiativele locale.

Vom face toate demersurile legale pentru obținerea de fonduri suplimentare, atât din resurse naționale, cât și europene, pentru a aduce școlilor noastre dotările necesare. Elevii și profesorii merită să studieze și să predea în condiții moderne, cu acces la tehnologie și materiale didactice adecvate. Infrastructura educațională trebuie să fie o prioritate reală.

O altă prioritate va fi dezvoltarea învățământului dual și profesional. Vom susține consolidarea școlilor profesionale și a programelor de învățământ dual, pentru a oferi elevilor oportunitatea de a învăța meserii cerute pe piața muncii.

Colaborarea cu administrația locală și mediul de afaceri va fi esențială pentru crearea unor trasee educaționale flexibile, adaptate nevoilor economiei locale. Învățământul profesional este vital, iar tinerii trebuie să aibă certitudinea că vor beneficia de sprijin și de facilități necesare pentru a se pregăti în cariere tehnice și profesionale de valoare.

Mai mult decât atât, vom facilita parteneriate între școli și mediul de afaceri din oraș pentru a oferi tinerilor ocazia să aplice ceea ce învață, să aibă acces la stagii, practică și experiență profesională. Avem nevoie de tineri pregătiți pentru piața muncii, tineri care să-și dorească să rămână în județul nostru și să contribuie la dezvoltarea lui. Vom promova programe de burse  locale care să sprijine performanța olimpicilor și în același timp să susțină elevii proveniți din familii cu venituri reduse, oferindu-le astfel o șansă reală la  educație.

Deoarece, din păcate, numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale este în creștere,  ne propunem să susțin înființarea unui centru de recuperare unde aceștia să aibă acces la servicii specializate. Este timpul să oferim tuturor copiilor o șansă egală, iar părinții să nu mai fie nevoiți să se deplaseze în alte orașe pentru a obține aceste servicii. Ca viitori parlamentari, ne angajăm să sprijinim educația și sănătatea, să reducem inegalitățile și să susținem dezvoltarea economică a județului nostru. Ne dorim o comunitate puternică și tineri bine pregătiți care să construiască viitorul chiar aici, acasă.

Sală polivalentă pentru toți sătmărenii

Sportul este esențial pentru sănătatea și coeziunea comunității noastre. De aceea, ne propunem să facem toate eforturile și demersurile legale pentru obținerea de fonduri pentru construirea unui Complex Sportiv cu Sală Polivalentă la standarde moderne, care să găzduiască atât competiții sportive, cât și activități culturale.

Acest complex va fi un spațiu deschis tuturor sătmărenilor, o locație dedicată performanței și comunității, care va contribui la promovarea unui stil de viață activ și sănătos. Ne dorim ca județul Satu Mare să devină un loc în care tinerii să fie bine pregătiți, locuitorii să aibă acces la oportunități reale de dezvoltare și comunitatea să fie unită prin valori comune.

Educația este temelia progresului unei societăți, iar pentru a atinge acest obiectiv este necesar să ne implicăm direct, nu doar prin vorbe, ci prin acțiuni concrete și vizibile. Prin politicile pe care le propunem, vom transforma județul Satu Mare într-un pol al dezvoltării educaționale, sportive și culturale.

Vă invit să fiți alături de noi în acest proiect de construcție a unei comunități mai bune și mai prospere. Împreună putem construi un viitor mai bun pentru toți sătmărenii, bazat pe valori, oportunități și respect pentru fiecare cetățean.

Mariana Sălăgean inspector școlar general adjunct și candidată la Senat a vorbit despre importanța investițiilor în educație și a prezentat cele 6 priorități mari pe care Partidul Social Democrat și le-a propus în Programul de Guvernare 2025-2028, iar aceste priorități sunt:

  1. REDUCEREA ABANDONULUI ȘCOLAR;
  2. FORMAREA, PERFECȚIONAREA ȘI EVALUAREA CADRELOR DIDACTICE;
  3. ADAPTAREA PROGRAMEI ȘCOLARE LA NEVOILE PIEȚEI MUNCII;
  4. ÎNCURAJAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI DUAL ȘI A ȘTIINȚELOR EXACTE;
  5. EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ;
  6. INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURA ȘCOLARĂ.

Investiția în educație este investiția într-un viitor prosper, stabil și corect pentru fiecare tânăr. România are nevoie de o fundație solidă pentru a forma o nouă generație de profesioniști, iar pentru acest lucru, Partidul Social Democrat își propune un program ambițios, cu investiții masive și direcționate acolo unde este nevoie cel mai mult.

Modernizarea infrastructurii din educație

Ne-am angajat să alocăm peste 6 miliarde de euro în următorii patru ani pentru modernizarea infrastructurii din educație. Această sumă va susține modernizarea școlilor din întreaga țară și dotarea sălilor de clasă cu echipamentele necesare. În plus, vom extinde programele de suport pentru elevi: de la mese calde, la afterschool și before school, la îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și burse. Beneficiarii acestui program vor fi peste 1 milion de copii și tineri, oferindu-le un start solid și acces echitabil la educație.

Dezvoltarea educației profesionale

Educația profesională este esențială pentru formarea unei forțe de muncă competente și pregătite pentru cerințele pieței. Astfel, vom aloca 1 miliard de euro din fonduri europene și din bugetul național pentru extinderea Programului de Învățământ Dual. Scopul PSD este ca fiecare municipiu din România să beneficieze de școli profesionale dotate cu echipamente moderne și să avem 100.000 de elevi încadrați în acest sistem până în următorii 5 ani.

Pentru consolidarea învățământului tehnologic, vom investi 470 de milioane de euro în parteneriate între școli și agenți economici, astfel încât să oferim elevilor experiența practică necesară și să formăm o generație de profesioniști calificați.

Acest program va include și sprijin pentru tinerii cu dizabilități și grupurile vulnerabile, oferindu-le astfel o șansă reală la succes.

Acces echitabil la educație – Toți copiii la școală!

Niciun copil nu trebuie lăsat în urmă. Astfel, ne propunem o serie de programe de suport care să încurajeze participarea la educație a fiecărui copil:

  • Programul Masă Sănătoasă, deocamdată la nivel de proiect-pilot, va oferi mese calde preșcolarilor și școlarilor, un suport fundamental pentru succesul educațional. Acesta va beneficia de un buget de 560 milioane de euro din fonduri europene și bugetul național.
  • Programul pentru dezvoltarea educației timpurii, cu un buget de 540 milioane de euro, din fonduri europene și bugetul de stat, va dezvolta infrastructura și va asigura formarea profesională a cadrelor didactice. Este esențial ca fiecare copil să aibă acces la educație de calitate de la o vârstă fragedă, pentru a începe viața educațională cu dreptul.
  • Programul național de Învățare Remedială, în valoare de 190 milioane de euro, din fonduri europene și de la bugetul de stat, este destinat sprijinirii elevilor care întâmpină dificultăți pentru a recupera decalajele de învățare. Vom asigura cursuri suplimentare, activități de suport individualizat și vom implica părinții și comunitatea în sprijinul lor.
  • Șanse egale pentru fiecare copil – bugetul de 338 milioane de euro este dedicat integrării copiilor cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale, prin activități școlare, sportive și culturale adaptate. Vom adapta activitățile școlare, culturale și sportive pentru a încuraja participarea și incluziunea fiecărui elev, inclusiv a celor din grupurile dezavantajate, oferind astfel șanse egale tuturor.
  • Programul „Primul student din familie” este o inițiativă nouă, finanțată cu 104 milioane de euro din fonduri europene, pentru a sprijini tinerii din medii defavorizate să urmeze studii superioare și să fie primii din familiile lor care ajung la universitate. Acest program își propune să deschidă ușa educației superioare pentru tinerii din întreaga țară, pentru ca talentul și ambiția lor să fie susținute indiferent de condițiile socio-economice.

Investițiile pe care le facem în educație vor asigura dezvoltarea unei noi generații, pregătite să contribuie la viitorul României. Știm că educația nu este doar un drept, ci și un pilon fundamental al progresului nostru ca națiune. Aceste măsuri nu sunt doar promisiuni, ci proiecte clare, măsurabile, pe care le vom pune în practică în anii următori.

România are nevoie de un sistem educațional modern, incluziv și echitabil, iar aceste investiții ne vor apropia de acest ideal. Vă mulțumim că sunteți alături de noi și vă invităm să susțineți acest plan ambițios pentru un viitor mai bun, pentru toți copiii și tinerii României!

Inspector școlar pentru educație timpurie și candidată la Camera Deputaților, Maria Ardelean a prezentat partea de cercetare din programul de guvernare al Partidului Social Democrat.

Într-o lume în care tehnologia și cunoașterea avansează rapid, România trebuie să fie un competitor serios. Prin acest program ambițios, vom investi în pregătirea specialiștilor și în susținerea proiectelor de cercetare care pot aduce o contribuție semnificativă la nivel regional și global.

Dezvoltarea competențelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STIM)

Formarea de specialiști în domenii de vârf precum știința, tehnologia, ingineria și matematica este esențială pentru viitorul nostru economic și tehnologic. Vom aloca 400 de milioane de euro pentru a dezvolta aceste competențe, prin crearea de laboratoare moderne, echipamente specializate și prin parteneriate între companii de tehnologie și universități. Mai mult, dorim să extindem accesul la aceste resurse și în zonele defavorizate, prin laboratoare mobile, astfel încât fiecare tânăr din România să poată beneficia de o educație avansată și relevantă.

România, hub regional de Cercetare și Inovare

Ne propunem să poziționăm România ca un centru de inovare în regiune. Vom înființa o Agenție de Inovare care va sprijini IMM-urile ce dezvoltă proiecte inovative, acordându-le granturi și sprijinind parteneriatele cu instituții de cercetare.

Ne dorim ca România să fie recunoscută la nivel internațional ca un spațiu de dezvoltare a inovațiilor, susținând și acceleratoarele de tehnologie ale NATO, cum ar fi DIANA, unde companiile românești să poată participa și contribui.

Programul de Cercetare de Vârf în Domenii Strategice

Pentru a deveni o forță în domeniul cercetării, România trebuie să investească în proiecte care au un impact major. Alocăm 600 de milioane de euro din fonduri europene și de la bugetul de stat pentru cercetarea în domenii strategice precum inteligența artificială, securitatea cibernetică, tehnologiile cuantice, tratamente avansate pentru cancer și boli cardiovasculare, adaptarea la schimbările climatice, tranziția verde și digitală.

Astfel, prin acest plan, România va deveni un lider în inovație și cercetare, capabilă să atragă și să rețină talentele și investițiile de care are nevoie pentru a progresa. Împreună, putem face ca România să fie o țară în care descoperirile și dezvoltarea tehnologică sunt motorul creșterii economice și al unei societăți prospere.


Comandat de Partidul Social Democrat – P.S.D. Organizația Satu Mare – Executat de SC Media Marketing Satu Mare SRL., – portal: www.portalsm.ro – Cod mandatar financiar coordonator: 11240017

6 comentarii

  1. La școală cu voi Răspunde

    Doamna Salagean, v-au prostit cu funcția de inspector, să vă alăturați acestei echipe de adevărați intelectuali, mă refer la capul de lista de la camera deputatilor. Eu zic să îi înscrieți la cursuri la fără frecventa, că poate să prinde ceva de el. Micle ai învățat să citești cursiv, ai luat ore?

  2. Radu Cristescu Răspunde

    Macar 1% sa fie adevarat din promisiuni

    • Pintilii Răspunde

      Auzi la el 1%. Glumesti. Absolut nimica. N.I.M.I.C.A !!!
      Minciuni electorale. Clisee ieftine : Investim in educatie, sanatate si sport….infrastructura
      Auzi la ei : tehnologie si domenii strategice ! ce tehnologie ? Biomecanică, Nanotehnologii ? Fizica nucleara ?

  3. Koni Răspunde

    psd-ul face polivalentă de 20 de ani

  4. Literă Răspunde

    Pisouiul Micle visează deputăție că Govor la pus pe o listă dar nu realizează că COMUNIȘTII nu au avut niciodată 2 deputați și că MIRCEEEA îl face de bani.

  5. Mihaita Piticu' Răspunde

    Micle Presedinte😁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.