Șofer reținut pentru 24 de ore! Prins pe strada Magnoliei beat și cu permisul suspendat. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Magnoliei, din municipiul Satu Mare, au oprit pentru control în traficul rutier, ieri, un autoturism, condus de către un bărbat de 44 de ani, din localitatea Ardud, potrivit IPJ Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.
Conducătorul auto fiind testat cu aparatul etilotest, a fost indicată o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.