Ultima actualizare: ieri, 19:05
Locale

Un sătmărean s-a răzbunat pe iubitul fostei sale partenere. L-a urmărit și i-a distrus mașina

Un bărbat din Satu Mare a ajuns în fața instanței sub acuzația de distrugere, după ce a vandalizat mașina noului iubit al fostei sale partenere. Totul s-a petrecut anul trecut, iar în această săptămână s-a dispus începerea procesului.

Potrivit informațiilor PortalSM, incidentul a avut loc pe 27 iunie 2023, în fața unui magazin din Satu Mare, când bărbatul a tăiat toate cele patru anvelope și a spart oglinzile și farurile autoturismului Audi A4 al victimei. Paguba provocată este estimată la 4.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, bărbatul, mascat și îmbrăcat în haine de culoare închisă, a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce se apropia de mașina parcată și începea să-i provoace distrugeri. Fosta iubită a inculpatului, prezentă în timpul vizionării înregistrărilor, l-a recunoscut pe acesta după gesturi și îmbrăcăminte.

Victima, care s-a mutat recent la Satu Mare pentru a locui cu actuala sa logodnică, a declarat că de la începutul relației lor au fost depuse mai multe plângeri pentru acte de hărțuire și vandalizare din partea inculpatului, care refuză să accepte despărțirea. Ancheta a inclus mărturii din partea fostei partenere, a unui martor care l-a urmărit pe inculpat până la locuința acestuia, precum și imagini surprinse de camerele de supraveghere și declarații ale colegilor de muncă.

În fața probelor, Judecătoria Satu Mare a considerat că există suficiente motive pentru trimiterea bărbatului în judecată.

Un comentariu

  1. gelu Răspunde

    Pasarica costa scump

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.