ACTUALIZARE. Ce spune poliția:
La data de 2 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, o femeie de 40 ani, din localitatea Dorolț care conducea un autoturism, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, a unui autoturism, condus de către un bărbat de 30 de ani, din localitatea Agriș și a unui ansamblu de vehicule, condus de către un cetățean moldovean, de 42 de ani, intrând în coliziune laterală cu ansamblul de vehicule.
Ulterior impactului aceasta a intrat în coliziune și cu un autoturism, care circula pe sensul opus de circulație, condus de către un bărbat de 24 de ani, din localitatea Agriș, ambele autoturisme răsturnându-se în șanț.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 24 de ani și a unei pasagere din autoturismul acestuia. De asemenea, a rezultat vătămarea corporală și a doi pasageri minori, de 8 ani, respectiv 10 ani din autoturismul condus de către femeie.
Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știrea inițială:
Accident pe strada Aurel Vlaicu. Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe strada Aurel Vlaicu din Satu Mare. O mașină a ajuns răsturnată în șanț, iar un camion este de asemenea implicat în coliziune. La fața locului s-au deplasat de urgență două ambulanțe pentru a acorda primul ajutor.
Poliția și echipajele de pompieri intervin pentru a asigura zona și pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Traficul în zonă este îngreunat, iar șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea devin disponibile.
FOTO: Gazeta de Nord Vest
Cred că a zburat prea jos și s-a agățat de camion!