Într-o lume dominată de tehnologie şi agitaţie urbană, un ornitolog pasionat, originar din județul Satu Mare, aduce natura mai aproape de generaţiile tinere. Prin lecţii interactive, Lőrinc Bărbos îi ajută pe elevi să descopere lumea păsărilor, să înveţe despre habitatele lor şi să le observe în mediul lor natural. Cu binoclul în mână şi ochii aţintiţi spre cer, copiii văd altfel natura, ghidaţi de un expert care îmbină ştiinţa cu pasiunea pentru educaţie, informează ebihoreanul.ro.
Originar din judeţul Satu Mare, însă stabilit de aproape un deceniu în oraşul Săcueni din Bihor, Lőrinc Bărbos (33 de ani) este un ornitolog profesionist. A studiat biologie şi ecologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, dar pentru că munca de laborator nu i s-a potrivit, s-a orientat către un “birou” în natură. De 11 ani lucrează pentru Milvus Group, o asociaţie dedicată conservării patrimoniului natural şi, în special, ocrotirii speciilor periclitate de păsări. ,,În primul an de masterat în ecologie am început să lucrez. Am umblat prin toată ţara, făcând muncă de teren, adică monitorizând păsări”, spune bărbatul, încântat de responsabilităţile sale. În mijlocul naturii, căutând păsările cu privirea, se simte cel mai bine şi este bucuros că cei doi copii ai săi, de 4 şi 6 ani, manifestă la rândul lor interes pentru lumea zburătoarelor.
În timp ce mulţi profesori i s-au plâns că nu pot capta interesul elevilor, el, depăşind barierele lecţiilor din manuale, i-a făcut pe cei mici nu doar curioşi, ci şi conştienţi de rolul esenţial al păsărilor în natură. Le-a povestit despre dumbrăveancă în clase, iar apoi i-a scos în natură, oferindu-le binocluri, ca să o observe în mediul natural, dar şi informaţii suplimentare. ,,Copiii se bucură de tot ce nu se încadrează în rigorile şcolii, li se par mai interesante lucrurile care nu sunt în programa şcolară, cum este ieşitul afară şi observatul păsărilor. E adevărat că nu toţi sunt daţi pe spate, dar tot le este stârnit interesul, vor să pună binoclul pe tot ce mişcă”, zice ornitologul.
Reacţia copiilor l-a inspirat, aşa că a decis să ţină mai multe asemenea lecţii şi, în timpul liber, “A madaras ember – Omul cu păsări”, cum se prezintă pe Facebook, îşi oferă serviciul şcolilor din Bihor, contra unor costuri ce încep de la 10 lei/elev şi variază în funcţie de durata lecţiei. În “Săptămâna verde” sau la activităţile din “Şcoala altfel”, Lőrinc este invitat să le vorbească elevilor despre păsări, îi duce la bird-watching, adică să observe zburătoarele în natură, îi învaţă cum se monitorizează speciile de păsări ori cum să le recunoască ciripitul.
Lőrinc speră că, vorbindu-le elevilor despre păsări şi ecologie, ei vor fi mai grijulii cu lumea naturală din jurul lor. ,,Îmi doresc ca, la finalul întâlnirii, să fie un pic mai ataşaţi de natură şi de păsări, nu doar să treacă cu privirea pe lângă vieţuitoarele pe care le întâlnesc”, spune ornitologul. Iar cu cât deprind mai repede această lecţie, cu atât mai bine.
Materialul complet poate fi citit pe ebihoreanul.ro.