Ultima actualizare: azi, 19:05
Locale

Scrisoare deschisă UZPR. Jurnaliști amenințați la Satu Mare

Jurnaliști amenințați la Satu Mare! Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Satu Mare transmite o scrisoare deschisă și solicită autorităților statului să investigheze cu maximă seriozitate aceste cazuri de amenințare, să-i tragă la răspundere pe cei vinovați și să ia măsuri ferme pentru protejarea presei. ,,Drumul nostru european, pe care s-a clădit respectul pentru libertate, demnitate umană și statul de drept, este o garanție că vocea fiecărui cetățean – fie el jurnalist sau simplu consumator de informații – trebuie respectată și protejată”, transmite UZPR.

Redăm, integral, scrisoarea deschisă:

,,Dragi cetățeni, colegi jurnaliști, autorități publice și organizații naționale și internaționale,

În contextul îngrijorător al amenințărilor primite de colegii noștri din presa locală și națională, dorim să reafirmăm, fără echivoc, poziția noastră fermă: susținem calea europeană a României și garantarea libertăților fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, ca pilon esențial al democrației.

Amenințările și intimidările îndreptate împotriva jurnaliștilor nu sunt doar atacuri asupra unor indivizi, ci reprezintă lovituri directe asupra dreptului publicului de a fi informat și a valorilor care ne definesc ca națiune europeană. Într-o societate deschisă, jurnaliștii au datoria de a scoate la lumină adevărul, iar acest drept nu poate fi restrâns de frică sau opresiune.

România de astăzi, parte a Uniunii Europene și a spațiului euroatlantic, nu poate tolera astfel de derapaje. Drumul nostru european, pe care s-a clădit respectul pentru libertate, demnitate umană și statul de drept, este o garanție că vocea fiecărui cetățean – fie el jurnalist sau simplu consumator de informații – trebuie respectată și protejată.

Solicităm autorităților statului să investigheze cu maximă seriozitate aceste cazuri de amenințare, să-i tragă la răspundere pe cei vinovați și să ia măsuri ferme pentru protejarea presei. O democrație puternică este o democrație care nu doar recunoaște libertatea de exprimare, ci o apără cu toată forța sa.

Ne adresăm, de asemenea, societății civile și comunității internaționale, cerând sprijin și solidaritate în fața acestor încercări de a înăbuși vocea liberă a presei din România. Prin unitate, vom demonstra că libertatea cuvântului nu poate fi redusă la tăcere.

Facem apel la colegii noștri din toată țara să nu cedeze în fața presiunilor și să continue să-și îndeplinească misiunea cu profesionalism și curaj. Vom sta uniți pentru apărarea demnității profesiei noastre și pentru drepturile tuturor cetățenilor de a fi informați corect.

România nu va fi deraiată din parcursul său european. Libertatea cuvântului este unul dintre reperele fundamentale ale drumului nostru și o valoare pe care o vom apăra cu toată determinarea.

Cu respect și solidaritate, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Satu Mare”.

16 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Mai concret despre ce ar fi vorba?

  2. Altu Răspunde

    Presa liberă, independentă și echidistanta,ce glumă bună. Presa din România este profund coruptă și aservită stăpânilor care plătesc. Linșajul mediatic la adresa acestui Georgescu este ceva nemaivăzut. Atâtea știri împotriva unui om,multe inventate și fabricate ,îți fac scârbă. Nu o fi el omul perfect dar să te pretezi la aceste lucruri dovedește calitatea îndoielnică a acestor pseudojurnalisti. Cel mai bun exemplu, aceea parte a presei care îi demoniza pe așa zișii “reziști ” și susținea ciolanul,acum îi face zilnic cunnilingus promteriței. Asta da presă, și apoi se miră că unii au derapaje la adresa lor. Violența nu rezolva nimic,dar violența verbală și atacurile furibunde din mass-media atrage din păcate asemenea reacții.

    • 😮 Răspunde

      Q, tu ești????? Cât primești per postare????? Și în euro sau ruble????? Poate nu-ți vine a crede dar în țara asta unii mai au părerea lor proprie și nu gândesc la dictare. În rest că cine e violent mai gândește-te de unde a pornit totul. Șii fii mai puțintel mai atent când bossul tău dă declarații la presă. Că își mușcă buzele de zici că țâșnește sângele imediat că abia se poate stăpâni. Omul are probleme foarte serioase la mansardă. Ca și tine dealtfel. De aia îl votezi.

      • Altu Răspunde

        Ai văzut ce reacție aveți. Ai o părere diferită față de sistem ești ostracizat. Mă bucur că tu ești în deplinătatea facultăților mintale și că îți iei plata în euro. Tu poți avea o părere proprie nu-i așa, dar oponenții nu au dreptul. E pur democratic. Apoi, eu doar reziști am văzut în stradă.

        • Pop Răspunde

          Ai ieșit de la naftalină Gică contra?😃😅 Când era covidul,postai doar aberații,acuma ai ieșit să-l susții și pe regele reptilienilor🤣🤣🤣

        • 😮 Răspunde

          Eu nu iau plata în nimic. În schimb tu ești foarte dubios Q. De mine fiecare poate avea orice părere până nu devine excesiv de agresiv. Iar la capitolul ăsta georgiștii noi apăruți peste noapte nu sunt cu nimic mai prejos decât reziștii. Dealtfel nu-i suport nici pe reziști. Bagă asta la cap. De câștigă Georgescu nu o să treacă multă vreme și nu o să mai ai dreptul la propria părere. Notează asta undeva ca să nu zici că nu ți s-a zis. Paniemaieș tavariș???? Și asta ca să afli de la mine dreptatea și adevărul nu se măsoară în decibeli. Deci dacă urli mai tare nu înseamnă că ai mai mare dreptate. Doar că ești agresiv și intolerant. Valabil și la georgiștii suverianiști dar și la reziști.

      • ParteaNimanui Răspunde

        Nu tin partea nimanui, dar si altul are dreptatea lui. Uite-te la reportaje facute de reporteri adevarati de la Recorder si ai sa vezi cum partidele politice controleaza media. De altfel, toti candidatii is ultimele spete de oameni, niste gunoaie, mincinosi si hoti ordinari. Si raman masca cand vad ca poporu ii atata de prost, ca voteaza la fiecare alegeri, aceleasi gunoaie si se mira ca tara asta se duce pe apa sambetei.

        • comentator Răspunde

          De acord dar asta nu e vina politicienilor. Nu da vina pe ei că ștampila tot tu ai pus-o până acum. Bine? Dar asta nu îți dă dreptul ca să te arunci cu tot cu țara cu capul înainte în puț.

  3. BunaGluma Răspunde

    Gluma deceniului ca la Satu Mare exista ziaristi profesionisti. Sunteti de rasu lumii

  4. Unu loco Răspunde

    Mișto! Au apărut teroriști “ca la așa zisa revoluție”. Manipulare și iar manipulare. Pericol de a pierde ciolanu.

  5. c-block Răspunde

    Asta cu ziariștii lui pește prăjit cică independendenți asta vrea să fie o glumă proastă? Mai țineți minte cum stăteați ghiocel și întindeați mâna pe vreme de pandemie la guvern? Nu mă obligați să intru în etalii că știu detalii cum erau plătiți ziariștii încă de pe remea lui Anderci sau illes din jeb ca să scrie ce trebuie și când trebuie. Așa că vă rog frumos. V-ați mânjit acum suportați consecințele. Noi nu avem jurnalism independent pe plan local, absolut deloc. Toți sunteți înregimentați. Numai stăpânul variază.

  6. Radu Cristescu Răspunde

    uitativa ce prostii scoate Mihai Gadea cu Radu Tudor

  7. Anca Răspunde

    Presa intr-o societate democratica ar trebui sa fie obiectiva si transparenta, nu sa manipuleze masele! Presa a impartit lumea in doua, pentru ca se publica toate minciunile..iar propaganda politica din banii publici este de a cumpara oamenii.Platformele social media ar trebui sa elimine continutul ilegal, nu sa le distribuie in favoarea candidatilor !

  8. Golf Răspunde

    Toate documentele de mai sus de la servicii sunt o minciună. Cine pune botul la toate manipulările pe care le încearcă serviciile, își merită soarta. Vezi și minciuna cu conturile de pe TicTok din anul 2016.

    Urmăresc de mult ceea ce se întâmplă în sua, toate atacurile asupra lui Trump sunt trase la indigo cu atacurile asupra lui CG, toate: că este omul lui Putin, că este putinist, că este rusofil, că este dictator, că este nazist, că este fascist, că este nebun, că nu vor mai fi alegeri dacă acesta este ales…

    Cei care nu au pus botul la plandemie, cu siguranță nu vor pune botul nici la acest val propagandistic, în plus plandemia i-a trezit pe mulți. Cu cât propaganda este mai disperată cu atât mai mult oameni se vor întoarce împotriva ei.

    Tot ce este în mass media este o minciună, absolut totul.

    Jurnalismul este obiectiv, echidistant, în momentul în care alege tabere și iese la atac este doar o industrie de propagandă.

  9. GB Răspunde

    Azi mi-a plăcut o postare cu înțeles profund, vorba românului “o cugetare”, de aceea o redau:
    “CURAJUL DE A FI ÎN AFARA CUTIEI

    Când cineva îndrăznește să iasă din cutia cu “așa trebuie, altceva nu există”, se întâmplă trei lucruri: o parte din cei de acolo vor și ei afară pentru că nu mai pot rămâne unde nu mai rezonează, alții vor rămâne nepăsători ca și cum nimic nu îi poate mișca, iar o altă parte începe să se agite, să înjure, să amenințe, să jignească, să ridiculizeze, să denigreze, neputând să accepte că mai există și alte variante decât cele știute.

    Cei care nu au nicio reacție sunt cei care supraviețuiesc fiecărei zile, nu trăiesc conștient fiecare zi. Viața și oportunitățile trec pe lângă ei. Ei acceptă tacit tot ce li se spune, tot ce li se impune. Nu au păreri personale, doar aprobă ce spun alții.

    Cei care denigrează, amenință, ridiculizează, batjocoresc, sunt cei care s-au trezit și care își dau seama că au voce, doar că încă nu o știu folosi corect. Pentru ei este vital să aibă o părere, orice părere, doar să nu tacă, să nu se facă liniște, altfel ar rămâne cu ei înșiși, în gălăgia gândurilor și a emoțiilor lor nerezolvate.

    Cel mai ușor îi este omului să arate cu degetul, să râdă, crezând că asta îi dă un ascendent, îi dă vreun grad de superioritate.
    Iar când în remarcile acide legate de subiectul comentat se strecoară și atacuri personale la adresa autorului (legate de vărstă, aspect fizic, adică lucruri care nu au nicio legătură cu subiectul discutat), îți dai ușor seama că cel care comentează vrea doar să jignească, să râdă de alții (așa cum au făcut, probabil, alții cu el), și nu să înțeleagă.

    Și apoi mai sunt cei care simt că nu mai rezonează cu ceea ce este în cutia gândirii impusă de societate, simt că acolo, afară, mai sunt și alte lucruri nedescoperite, dar încă nu au curajul să facă pasul, neștiind ce este dincolo. Iar atunci când întâlnesc pe cineva care povestește din afara cutiei, ascultă fascinați, gândindu-se „aha, am știut eu că mai este ceva!”. Și citesc, și ascultă tot ce rezonează cu ceea ce simt în interior dar nu au îndrăznit să spună. Încetul cu încetul prind curaj și acceptă că nu sunt așa cum li s-a spus, cum li s-a impus. Iar după un timp își găsesc vocea cu care să spună ceea ce simt cu adevărat.
    Iar când vor face asta, vor fi atacați, ridiculizați, batjocoriți de cei cărora încă nu le-a venit timpul să iasă, mai au de crescut.

    Pentru ca omul să se trezească, să iasă în afara cutiei, trebuie să treacă, mai întâi, prin primele două stadii.

    Totul este un proces. Este drumul regăsirii, iar pe acest drum omul începe să vadă și dincolo de ceea ce este evident, de planul material palpabil, demonstrabil.

    Să fii ca ceilalți este ușor.
    Să fii tu însuți e nevoie de curaj.

    Ai curajul de a te regăsi, și cu cât vor fi mai mulți care te vor denigra folosind injurii personale pentru a-și spune părerea despre un subiect, cu atât ai trezit mai mulți, le-ai fisurat zidul și ai aruncat sămânța în interior. Altfel de ce te-ar înjura fără să te cunoască atât timp cât te pot ignora?

    Omule, ai curajul să fii tu, și nu mai da vina pe alții. Ieși în afara cutiei pe care o impune societatea.

    A comenta poate oricine, nu e nevoie să fii original, e ușor să fii copie.
    Dar să ai curajul de a ieși în afara cutiei arată că ești creator. Felicitări!

    Fii tu însuți!

    Binețe, Om curajos!

    Edith Elisabeta Kadar”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.