PNL Satu Mare, atac la prefectul Ioan Tibil, după ce a fost omisă intonarea Imnului la Mica Unirea.
Redăm în continuare poziţia PNL Satu Mare:
𝐔𝐧 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐒𝐚𝐭𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐞. 𝐏𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐓𝐢𝐛𝐢𝐥, 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨 𝐫𝐞𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐟𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐨𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐨𝐧𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐈𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐜𝐞𝐫𝐞𝐦𝐨𝐧𝐢𝐚 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐚̆ 𝐌𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢
PNL Satu Mare consideră reprobabil modul de organizare de către prefectura Satu Mare a ceremonialului militar și religios prilejuit de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚̆𝐬̦𝐮𝐫𝐚𝐭 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐚𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢!!!
Totodată, considerăm că “hlizeala plină de satisfacție” a liderilor UDMR, prezenți la eveniment, față de jignirea, intenționată sau nu, a organizatorilor de a uita de intonarea imnului național, reprezintă o sfidare la adresa comunității românești din județul Satu Mare.
Reamintim celor ignoranți faptul cǎ Legea și regulamentele militare (M63/2013) de organizare a ceremoniilor obligă organizatorii la intonarea imnului național.
Până în acest moment, prefectul județului, domnul Ioan Tibil, nu a prezentat scuze participanților la momentul solemn, atitudine care poate fi considerată drept slugărnicie a reprezentantului Guvernului României față de UDMR.
Acest comportament nu este singular și accidental dacă ne amintim de momentul în care Ioan Tibil a fost scos din catedrala ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului “, la ordinul lui Mircea Govor, sau de organizarea ceremoniei “Zilei Naționale a României” în alt loc decât la statuia lui Vasile Lucaciu.
Toate aceste gesturi nu fac decât să decredibilizeze Guvernul României în fața cetățenilor și să creeze culoar pentru numirea de către coaliția antiromânească PSD-UDMR a unui prefect din partea ultimei formațiuni, care să-și facă de cap și să-și bată joc de sătmărenii români din fruntea unei instituții atât de importante.
Îi asigurăm pe cetățenii noștri cǎ nu vom abandona niciodată valorile noastre naționale, în primul rând pentru că suntem români și ne iubim țara, iar în al doilea rând pentru că înaintașii noștri politici au fost participanți la marile realizări ale istoriei României!
La Mulți Ani, România! La mulți ani, români! Cu ocazia zilelor oficiale, precum și în fiece zi!
Pana în acest moment PNL Satu Mare nu a specificat oficial ca de ce a lipsit de la eveniment președintele liberal pe județ, Cozma. Punct. La el nu era sărbătoare? Numai întreb asa. Mai ușor cu pianul pe scări copiii.
24 ianuarie zi libera
😲😱🤣🤣🤣
Adrian Cozma este in vacanță in Dubai, împreună cu finul Beny Kira
Si poze cine face la ei?
Cozma e un mincinos
Ajung eu sus, ca asa mia promis Mircea ca face vice din mine .
Cei care sunteți invidioși sictir
S-a autoresuscitat György Balasz .Analfabetul acesta uită că este în echipa Instituției Prefectului Satu Mare.Avea cel puțin moral obligația de-a veghea la respectarea protocolului regulamentar în asemenea situații .A fost o vreme Comandant al garnizoanei Satu Mare putea si avea obligația să vegheze la buna desfășurare a manifestației.Nesimtit a fost atunci si așa a rămas.Plăteste necavaleresc pătrunderea în instituție bătându-și joc si de cei ce l-au introdus forțat si de cei ce l-au acceptați.A ordonat semiromânul cosma la semiungurul balasz să-l compromită pe prefect-altă notorietate a județului- si mai neexperimentatului Comandant al garnizoanei care nu a înțeles că trebuie să se supună indicațiilor partidului!
Un dobitic special ce a lins spatele și fața ciobanului din Supur și care nu reprezintă NIMIC. Bă gunoaielor nu vă e RUȘINE mă vă vede Dzeu și vai de coaiele voastre până la genunchi când vă dă
De organizare so ocupat subprefectu pensionar special, cred ca venit pe filiera pnlista
Clar că nu s-a ocupat Balaș, ăla era meseriaș, știe lumea, vorbești degeaba că eu l-am prins, a făcut repetiții cu toți înainte chiar și la poliția de frontieră care ăia nici nu au treabă cu armata, militarii cântau imnul și fara bandă , nu am auzit până acum de vreo greșeală ani la rând și Balaș a fost ani mulți mulți. Înainte de el a fost Chiminit și ăla era și mai si, era încruntat tot timpul mergea treaba și atuncea brici. Balas a fost și prin Irak sau Siria, deci era meseriaș de teren nu de birou , pensionarii speciali sunt aia care n-au fost la razboi, confunzi marfa cu ambalajul.
Unde o fost milițienii de serviciu, aia care își fluturau fularele pe la toate manifestările? Se dădea mari patrioți, le-a fi fost prea frig. Îi adevărat că și Tibil o fost polițist și s-o pensionat pe la 30 de ani?
Poate că nu le-a dat apobare să participe Govor. Numai la armata se face carieră pe bune. Toti pensionarii de la interne care au fost făcuți șefi și care puteau prinde mafioții pe vremea aia (și chiar și mai recent) sunt pesedisti. Se zice că Strâmb, moșneagul ăla mic, urât și pervers, cerea mită la angajare vreo 600-700 de dolari. Plus altele, dar e prea mult de scris.L-au dat afara cu forța, știa deja tariful tot județul, dar inainte să iasă pe ușa din dos pare că a reușit să își promoveze urmașii, inclusiv pe vicepreședintele PSD Ulici, care a ajuns dintr-un un pârlit de subofițer ditamai adjunctul, ieșit la pensie “de boală”, că nu îndeplinea condițiile legale de vârstă, și tocmai la timp altfel se pare că îl dădeau afară. La fel alt PSD-ist, este adevărat ce zici , se poate verifica ușor, Tibil a ieșit la pensie pe la 35 de ani, de “boală”, după ce a ajuns in vreo câțiva ani dintr-un pârlit de șef de post ditamai șeful de inspectorat. Nu cred că a avut pălincă bună :))) mai degrabă era mai bun decât aia care trebuiau să adune o echipa de patru inși că să schimbe un bec. Cel mai puternic milițian învârtea masa …
Statul roman zici ca întra în disoluție.
La declarațiile lui Georgescu ca primeste informații de la structuri (adică tocmai el asa pe persoana fizica?) nici o reacție, pe furtul din Olanda pauza și liniște. Noua nu ne trebuie dusmani. Avem destui în interior. Nu ma aștept sa se schimbe ceva. Asta nu mai este anarhie ci pura debandada. Aici a dus va peste tot și sistematic s-au promovat în funcții decizionale exact cine nu trebuia. Vezi cazul cu.imnul de la noi. Nici o reacție oficiala! Înseamnă xa totul este în ordine atunci?
PNL e condusa de cea mai infecta gasca din istoria sa. PNL Satu Mare este o adunatura de idioti, sovini, indivizi mincinoși și fara caracter in frunte cu mulgatorul sef de vaci – COZMA ADRIAN. După in scor slab la alegeri mai au tupeul sa emita pretentii. De la incitarea la ura, lansarea unor zvonuri false si minciuni grosolane, atacul miselesc la adresa celor care i-au salvat de la prabusire, de la tipetele isterice ale lui Rares Bogdan, mincinosul emblematic al PNL-ului, pana la masinatiunile mizerabile si masluirea voturilor pe banii romanilor, s-a demonstrat cat de nociv este pentru societate acest PNL condus, vremelnic de un grup manipulator, un grup care zadarniceste efortul de ani de echilibru precar si arunca tara in mainile unor legionari ce vor nenorocii cateva generații. RUSINE PNL, RUSINE.
Nu de mult, PNL-ul satmaream a fost condus de oameni adevarati, inimosi. Au fost multi voluntari elevi si intelectali care au revitalizat crezul in acest partid istoric. Si conducrea a avut valoare – Radu Bud, doctoru Dragos, Silaghi ( nu bisnitaru si cumnatu tembel de pe vremea lui Tariceanu – demolatoru), Romeo NIcoara, ei au mentinut cumva partidul la un nivel respectabil. Odata cu fuziunea cu PD au aparut oportunistii in frunte cu Cozma si PNL a devenit deplorabil. Oare acesti demagogi nu vor plati pentru raul pe care l-au facut si continua sa-l faca nestingheriti si cu nerusiare ?
Care oameni rand pe rand au fost luxati si dați la o parte. Aici nu mai e vorba de partid ci de interesele unui grup restrâns sub acoperirea intereselor de partid. Nimic mai greșit.