Taximetrist din Satu Mare prins în timp ce se droga la volan. În cursul serii de 31.12.2024, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare de rutină pe strada Ion Ghica din municipiul Satu Mare, jandarmii sătmăreni au observat un autoturism inscripționat taxi care era staționat, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 29 de ani.
Ținând cont de ora târzie, jandarmii l-au legitimat pe cel în cauză și deoarece acesta a avut un comportament agitat, iar din mașină ieșea un miros înțepător, jandarmii au decis să îl controleze corporal și să controleze și autoturismul.
În urma controlului, jandarmii au descoperit în autoturism un plic autosigilant, transparent în care se afla un mugur vegetal de culoare verde-oliv, cu miros specific.