Ultima actualizare: azi, 21:10
Locale

Incendiu la o afumătorie din județul Satu Mare! Intervenție de urgență a pompierilor

Incendiu la o afumătorie din județul Satu Mare! Intervenție de urgență a pompierilor. Pompierii din cadrul Detașamentului Carei au fost solicitați, azi noapte, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Sanislău.

Apelul de urgență a venit în această dimineață, în jurul orei 03.00, astfel că la fața locului s-au deplasat 10 cadre militare, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, fiind solicitat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sanislău.

La sosirea echipajelor profesioniste, incendiul se manifesta generalizat la o afumătorie cu propagare pe o suprafață de aproximativ 20 m² la magazia unde era depozitat circa 10 m³ material lemnos.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, protejând casa și reușind sa salveze 8 m³ din materialul lemnos.

Pe parcursul intervenției nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale.

Cauza probabilă de la care a izbucnit incendiul a fost stabilită ca fiind jar sau scântei provenite de la sistemul de încălzire al afumătoriei.

Pentru a trece cu bine peste sezonul rece rămas, pompierii vă recomandă să respectați următoarele măsuri care vă vor ține în siguranță pe dumneavoastră și pe cei dragi:

❗️Dacă ai șemineu sau sobă, verifică instalația și curăță coșul. Ar trebui să faci acest lucru în fiecare an înainte de venirea frigului.
❗️În fața ușilor sobelor, pardoseala combustibilă va fi protejată cu o tablă metalică, astfel se asigură protecţia faţă de căderea accidentală direct pe podea, a jarului sau lemnelor aprinse.
❗️Supravegheați focul din sobă și nu-l lăsați să ardă când sunteți plecat sau când dormiți.
❗️Nu lăsați copii nesupravegheați.
❗️Verificați instalația electrică și renunțați la aparatele defecte și la improvizații.
❗️Solicitați sprijinul unui specialist pentru a verifica instalația de alimentare cu gaze.

Un comentariu

  1. Varu Răspunde

    In loc să-l prăjească din prima,sau complicat.Eu i-aș pune să-i plătească pe pompieri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.