În acest sfârșit de săptămână, pompierii sătmăreni au intervenit pentru stingerea a opt incendii, gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier care a avut loc în localitatea Orașu Nou, dar și pentru acordarea asistenței de urgență a 51 de persoane cu diverse afecțiuni medicale.
Dintre cele opt incendii, șase au izbucnit la case de locuit în localitățile: Satu Mare, Tur, Domănești, Lipău, Racșa, Ghenci. Cinci dintre acestea s-au manifestat datorită coșurilor de fum necurățate sau neizolate termic față de materialele combustibile. Din fericire nu au existat victime și nu s-au soldat cu pagube materiale majore.
Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit, vineri, în jurul orei 20.00, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă încadrate de 11 subofițeri și un ofițer pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă nelocuită situată pe strada Retezatului.
Datorită intervenției prompte a forțelor profesioniste, incendiul a fost lichidat înaintea propagării la întreg imobilul și la casele aflate în vecinătate. În urma incendiului s-a distrus acoperișul pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați și două încăperi în care au ars aproximativ patru metri cub deșeuri menajere.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.
În ultimele 72 de ore, pompierii militari precum și echipe ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență au acționat pentru localizarea și stingerea a două incendii de vegetație uscată care s-au manifestat pe raza unităților administrativ-teritoriale Săcășeni și Racșa.
,,Facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții care poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate”, transmite ISU Satu Mare.
Sursa: ISU Satu Mare
Pe oamenii ăstea nu-i pune nimeni să plătească intervenția pompierilor.Nu i întreabă nimeni dacă și-au curățat coșurile de fum?