Astăzi, 17.03.2025, în jurul orei 13.00, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș și a Punctului de Lucru Turț au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și 12 cadre militare pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Valea Seacă.
Până la sosirea echipajelor de pompieri, proprietarul imobilului s-a autoevacuat, acesta neavând nevoie de îngrijiri medicale. La sosirea forțelor profesioniste, incendiul se manifesta cu violență la nivelul acoperișului și în interiorul locuinței, existând pericolul de propagare la întreaga construcție.
După aproximativ două ore de intervenție, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. La fața locului a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Batarci și Tarna Mare cu șase voluntari.
Au ars aproximativ 50 de metri pătrați din suprafața acoperișului și patru camere din locuință. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum defect și neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere. Sursa incendiului a fost o sobă cu acumulare de căldură.
Sursa: ISU Satu Mare