Ultima actualizare: azi, 10:18
Locale

Mircea Govor cere o strategie națională anti-bullying: „Pierdem șansa la o generație sănătoasă”

Deputatul sătmărean Mircea Govor a tras un semnal de alarmă în Parlamentul României, în cadrul unei declarații politice dedicate fenomenului de bullying din școli. Acesta a vorbit despre suferința invizibilă a mii de copii din România, pentru care școala nu mai este un loc al învățării, ci al fricii și umilinței.

„Când clopoțelul nu anunță pauza, ci frica”, a spus Govor, adăugând că jumătate dintre elevii români au fost victime ale excluderii, agresiunii fizice sau umilinței în fața colegilor.

Potrivit datelor prezentate de organizația Salvați Copiii, situația este alarmantă:

  • 73% dintre elevi au fost martori ai unor episoade de bullying;

  • 3 din 10 copii sunt excluși frecvent din grupuri;

  • 1 din 4 a fost umilit public;

  • 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia.

„Violența fizică este doar vârful icebergului. Rănile emoționale provocate de bullying sunt profunde și de durată. Ele pot duce la anxietate, depresie, izolare socială sau chiar consum de substanțe. În lipsa unei intervenții reale, pierdem șansa la o generație sănătoasă, încrezătoare și educată.”, a subliniat deputatul.

În lipsa unei strategii naționale coerente, România riscă să compromită sănătatea emoțională și dezvoltarea unei întregi generații. Govor a criticat lipsa instrumentelor clare din legislația actuală și a cerut intervenția urgentă a Ministerului Educației.

„Copiii noștri au dreptul la demnitate și la o educație într-un mediu sigur. Iar noi avem datoria să le oferim asta. Nu putem lăsa suferința lor să fie ignorată. Trebuie să acționăm ACUM – pentru România de mâine”, a încheiat deputatul.

Declarația sa vine pe fondul unei creșteri constante a numărului de cazuri raportate, peste 11.000 doar în 2022, cu toate că cifrele reale ar fi mult mai mari.

2 comentarii

  1. Profu Răspunde

    Cine s-a trezit să vorbească,analfabetul de govor, pe care dacă îl întrebi ce înseamnă bullyng,se pregătește să dea cu bila de bauling.
    Mai pune mâna pe o carte, măi ciobanule.

  2. no big deal. Răspunde

    șansa aia e demult dusă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.