Ultima actualizare: azi, 22:27
Externe

Conclavul care îl va alege pe următorul papă se se va întruni pe 7 mai

Cardinalii de la Vatican au ales data de 7 mai pentru a începe conclavul și a alege un nou lider pentru 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume, informează CNN, potrivit Digi24.

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a murit în urma unui accident vascular cerebral și a unei insuficiențe cardiace în Lunea Paștelui. El a fost înmormântat sâmbătă la Bazilica Santa Maria Maggiore, într-un mormânt simplu, așa cum a cerut regretatul suveran pontif, după o slujbă de înmormântare pe treptele Bazilicii Sfântul Petru, care a adunat șefi de stat, membri ai familiei regale și sute de mii de îndoliați.

Duminică după-amiază, unii dintre cardinali au vizitat mormântul simplu, din marmură, cu inscripția „Franciscus”, pentru a-i aduce un omagiu defunctului pontif. Mulțimi imense au trecut pe lângă ultimul său loc de odihnă din bazilică. Cardinalii au ținut luni prima congregație de la funeraliile Papei Francisc.

Congregațiile generale sunt întâlniri care au loc zilnic după moartea lui Francisc pentru a discuta chestiuni bisericești și pregătirile pentru conclav. Doar cardinalii cu vârsta sub 80 de ani au dreptul să voteze în cadrul alegerilor papale. În prezent, există 135 de cardinali eligibili pentru a participa la viitoarele alegeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.