Ultima actualizare: azi, 19:59
Locale

Crimă îngrozitoare în județul vecin. O femeie a fost forțată să stea pe șine până a fost lovită de tren!

O crimă șocantă a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Oradea. Un bărbat este acuzat că a forțat o femeie să rămână pe liniile de cale ferată până când aceasta a fost lovită mortal de tren, informează jurnaliștii de la ebihoreanul.ro. Suspectul a fost prins și reținut pentru omor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Bihor, Cristian Ardelean, cutremurătorul caz s-a produs sâmbătă noaptea, în jurul orei 1:15. Victima, 52 ani și agresorul, 46 ani, se aflau pe podul CFR care traversează strada Dragoș Vodă din Oradea.

„Inculpatul a împiedicat-o pe victimă să se ridice de pe liniile de cale ferată. Folosindu-se de forță fizică, prin împingeri repetate cu brațele, bărbatul a ținut-o pe șine chiar în momentul în care se apropia un tren de marfă care circula pe direcția Aleșd-Oradea”, a explicat, duminică seara, procurorul, la solicitarea BIHOREANULUI.

Conducătorul trenului nu a mai avut nicio șansă să evite impactul. Locomotiva a lovit femeia și a târât-o aproximativ 60 de metri. Din păcate, victima a decedat pe loc. Corpul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru necropsie.

Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Criminalul a fost capturat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale în aceeaşi noapte,  ascuns într-o scară de bloc.

Suspectul cumplitei crime a fost prezentat, duminică seara, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi a dispus ca bărbatul să fie încarcerat pentru 30 de zile.

Un comentariu

  1. Varu Răspunde

    Trebuie executat la fel și nu peste cinci ani,de îndată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.