Duminică, 13 aprilie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ a fost solicitat să intervină în localitatea Vânătorești pentru salvarea unui câine căzut într-o fântână adâncă de aproximativ șase metri.
Pompierii de la Detașamentul Satu Mare s-au deplasat imediat la locul solicitării cu o autospecială echipată cu dispozitive de salvare. Unul dintre salvatori a fost coborât în fântână, reușind să recupereze cățelul.
Animalul era nevătămat, dar vizibil speriat, însă revederea cu cei șase copii de lângă care se pierduseră, a fost o încântare.
Sursa: ISU Satu Mare
Dar aia le-a trecut prin minte celor care acolo locuiesc sa pună o scandura-doua peste put? Ca acum a căzut câinele dar putea sa cada în put oricand unul din cei 6 copiii!!!! În anul Domnului 2025 totuși cum poți fi chiar atât de neglijent???? Bine ca finalul a fost fericit dar se putea evita foarte simplu.