Accident în județul Satu Mare. Un șofer a intrat cu duba într-o căruță. Evenimentul rutier s-a produs joi, în Odoreu.
Ce spune poliția:
La data de 29 mai, ora 13.55, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 19F în localitatea Odoreu.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că șoferul unei autoutilitare, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Satu Mare, nu ar fi păstrat distanța regulamentară în mers față de un vehicul cu tracțiune animală, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului vehiculului cu tracțiune animală, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Odoreu, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 65 de ani, rezultând o alcoolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa: IPJ Satu Mare
Bine ca nu o murit calul. Ca el este cel mai nevinovat.
Căruțașul era și beat dar ce căuta pe drumul național? S-a rătăcit? De două decenii s-au tot dat bani de la UE ca să se facă drumuŕi agricole tocmai pentru a evita asa ceva.