Veteran al învățământului sătmărean, d-na Leontina Ghiț, s-a alăturat echipei Magic Kids, singura grădiniță privată din oraș. O figură marcantă a învățământului preșcolar sătmărean, doamna Leontina Ghiț, cu o impresionantă carieră de 45 de ani în sistemul public, a făcut o mișcare plină de entuziasm, alăturându-se echipei “mici și inimoase” a singurei grădinițe private, Magic Kids din Satu Mare.
Profesor pentru învățământ preșcolar de gradul I, doamna Leontina Ghiţ este o personalitate recunoscută în comunitatea educațională locală. De-a lungul îndelungatei sale cariere, a fost distinsă cu prestigioasa medalie “Meritul pentru învățământ, clasa III” de către Președintele României, o recunoaștere a dedicării și profesionalismului său excepțional. Mai mult decât atât, ea este membru fondator a două asociații importante pentru binele copiilor și evoluția învățământului: “Părinți pentru copii” și “Sens – Societatea Educatoarelor Novatoare Sătmărene”.
După patru decenii și jumătate petrecute în sistemul public, alegerea de a se alătura singurei grădinițe private din oraș reprezintă pentru ea o noutate și o provocare, în același timp.
Întrebată adesea despre răbdarea sa după atâția ani de muncă, ea mărturisește că simte că are încă multe de oferit și copii de învățat, având o curiozitate pedagogică mai vie ca oricând și se simte mai energică decât niciodată.
Experiența vastă acumulată ca educatoare, manager și mentor îi permite să abordeze activitatea cu inspirație și spontaneitate, cu o naturalețe debordantă. Acum, la vârsta pensionării, își dorește să își dedice timpul și energia copiilor de la Magic Kids, cu aceeași determinare și voință cu care îngrijește grădina personală: „Am determinarea și voința de a face ca ele să înflorească și să rodească, fiind un bun grădinar pentru ambele.”
Leontina Ghiț consideră că vârsta aduce cu sine o înțelegere mai profundă, indulgență și toleranță, apropiindu-se de instinctul de bunică, chiar dacă nu are încă această bucurie pe plan personal. În mediul privat, apreciază autonomia, libertatea și flexibilitatea de a se conecta direct cu nevoile părinților, simțind o presiune mai scăzută și mai puține constrângeri. Grupele reduse de copii îi oferă oportunitatea de a cunoaște și de a se apropia de fiecare individual, înțelegându-le și sprijinindu-le dezvoltarea într-un ritm mai accelerat și într-un cadru mai relaxat. Aceste avantaje duc la un progres mult mai accelerat și evident al învățării copiiilor.
Pentru a împărtăși această atmosferă caldă și dedicarea echipei, doamna Leontina Ghiț invită părinții și bunicii, alături de micuți, să participe la ziua porților deschise organizată de Magic Kids pe data de 10 mai. Aceasta va fi o ocazie perfectă pentru a se convinge de beneficiile grădiniței private și pentru a cunoaște “familia mică și unită de la Magic Kids”, primind căldura și experiența neprețuită a doamnei Leontina Ghiț.