Premiul ,,Administratorul public al anului 2024 în România’’ ajunge la Satu Mare! Maskulik Csaba a primit distincția în cadrul Conferinței Naționale a Administratorilor Publici din România.
În 22-24 mai are loc, la București, Conferința Națională a Administratorilor Publici din România, un eveniment organizat de Asociația Administratorilor Publici din țara noastră, entitate care reunește peste 700 de membri, administratori publici promotori ai schimbării, dezvoltării, cu un rol important în a găsi soluții la problemele și nevoile identificate în comunitate.
În cadrul Galei Administratorilor Publici din România, premiul ,,Administratorul public al anului 2024’’ la Categoria Municipii a fost acordat administratorului public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba.
,,Distincția acordată în cadrul Galei Administratorilor Publici din România mă onorează și reprezintă rezultatul unei munci în echipă. Astfel, dedic acest premiu tuturor colegilor mei, echipei din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare, alături de care am lucrat și lucrez, având același obiectiv: să muncim pentru un Satu Mare care se dezvoltă, pentru o comunitate durabilă, construind cu profesionalism și viziune pe termen lung’’, a declarat administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba.
Vă dați seama cum poate fi în altă parte dacă noi ca și municipiu suntem dați exemplu pentru restul sau sitimenajerul primește premiul cel mare?????
e o chestie simbolica aruncata doar asa, merge rotativ, acuma el anul vitor alutul din alt judet
CULMEA!!!!!! NU A FACUT NIMIC🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Si asta e o mare realizare, sa faci efortul de a nu face nimic! 😂
Mare administrator, tot centrul s-a reabilitat pe banii contribuabililor, plus toată calea Traian de la ceasul electric pana la Electrolux, toate curțile blocurilor sunt neasfaltat, iluminate pline de garaje vechi și șobolani. Sa vina cu proiecte și sa facă treabă ca și parcările din micro 17 și 16. Pana atunci e gargara. Să-l ia pe primar și peconsilieri și sa plece acasa
😀😀😀😀😀😀😅Boul boilor! Imbecilu asta notoriu rezista din vremea celui mai imbecil primar Gyula! A luat premiul pentru rezistența nu pentru potenta! 😀😀😀😀Și portarul e mai eficient ca dobitocu asta!
Nu mai aruncati cu noroi ,,geniilor#…omul asta chiar stie totul despre toate proiectele si problemele cu care se confrunta municipiul….un om competent,rational si echilibrat,care se consulta si lucreaza in echipa! Felicitari,premiul il merita cu prisosinta!
Mai ales când g3niul ăsta are soluția tehnică mură- n gură pentru problema inundării pasajelor și nu vrea să le rezolve pentru că și îl citez “atunci nu ne mai plimbăm cu girofarul și facem spectacol cu mașina roșie” – adică cu mașina pompierilor pentru a scoate apa. Omul ăsta și toată administrația actuală are un noroc chior că acum se dau banii UE. Bugetul orașului pe un an pe vremea lui Anderco era cât acum pe 2 săptămâni! Deci? Consider că ai vrut să faci o glumă, nu pot să cred că ce ai scris gândești serios. Peste nu multă vreme se vor opri toate finanțările astea, cam la orizontul anului 2030. Na atuncea să-l văd cât de mare administrator va mai fi!
Nu vreau sa intru in polemica cu nimeni,e parerea mea personala in cunostinta de cauza,sunt de acord ca m ai sunt multe facut,dar 25 de ani orasul a fost stagnat ingrozitor iar recuperarea timpului pierdut nu se poate face instant cum ar vrea unii….dar ceva au facut si inaintasii…zilele orasului…o idee buna pe fond dar rea in practica prin blocarea centrului,devierea autobuzelor si harmalaia de care nu toata lumea e incantata…era suficienta gradina Romei pana va fi construit stadionul Unio (sper sa l faca cum au promis)
Nu e vorba de nici o polemica. Dacă predecesorii aveau posibilitățile financiare măcar 10% pe care le au actualii altfel ar arata orașul. Nu e meritul lor. Este o conjuctură de ocazii de care se folosesc. Drept cu mai mult cap decât Coica. Dar atât. Unele lucruri cum e muzeul ăsta al industrializării forțate la mine nu era nici pe locul 200. Și ar fi multe exemple în care se bagă bani cu nemiluita.
Ba da Prost ma sunteti , face loc pentru fata mea . Care este acum in America. Cand o sa de bara preia locul lui CsAbika. Partidul si Kominismul , legaturi si influence face fata.
Ce e mă pacaliciu asta? “Competent ,echilibrat si rational”? Asta e cel mai prost din curtea scolii! Gaborică l-a primit pachet de la partid cu recomandarea “ stie administratie”.Vai de steaua lui de prostalau, numai tampenii scoate pe goarna.Cine chiar lucreaza sau a avut treaba cu boul asta stie bine ce spun! Si este si ticalos, “ cui nu-i convine sa ne dea in judecata si daca dupa 10 ani castiga, o sa vedem atunci ce facem” asta este postulatul nenorocitului! Voi nu vedeti in poze ca carafa de vin era pe fund si sticlele de apa erau nedesfacute… erau beți tampitii aia care l-au votat!
Fostul partener de la un SRL foarte-foarte bine cunoscut din oras ar putea povesti despre ce și cum legat de cum (NU) se tranzacționează acțiunile unei societăți. Mulți sătmăreni asta nici nu știu. Astea toate legate de caracter. Asa la modul cel.mai general. 🤢 Bine, e poveste veche de mai bine de 15 ani dacă nu chiar de 20, dar totuși.