Un concurs de cai a fost oprit de autorități, în acest weekend, în județul Satu Mare. Organizatorii se apără și spun că a lipsit un singur aviz, iar ,,evenimentul s-a desfășurat fără incidente”. De asemenea, mai spun organizatorii, concursul care a avut loc în localitatea Pișcolt ,,a fost unul prietenos, la care au participat și persoane din județele vecine”.
Concret, concursul a fost oprit de polițiști și jandarmi, după ce evenimentul nu ar fi avut autorizație. Organizatorii spun însă că a lipsit doar avizul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), iar discuțiile cu autoritățile ,,au avut loc într-un cadru prietenos”.
„Organizatorii au avut autorizațiile necesare, însă a lipsit avizul DSVSA. Primăria din Pișcolt a fost coorganizatorul evenimentului, care s-a desfășurat fără incidente. Nu este adevărat că ar fi existat conflicte între organizatori și autorități – dimpotrivă, discuțiile cu reprezentanții jandarmeriei au avut loc într-un cadru prietenos. Romii iubesc animalele, în special caii, care fac parte integrantă din tradiția noastră. Nu i-ar maltrata niciodată și, cu atât mai puțin, nu i-ar supune unor tratamente ilegale”, a declarat Godzsa Zsolt–Tiberiu, consilier județean și lider recunoscut al comunității rome.
Szőcsi Mária, președinta Organizației de Tineret a Partidei Romilor din județul Satu Mare, a transmis, de asemenea, un mesaj, pe care îl redăm mai jos:
,,Tatăl meu, Izidor Csabi – care este crescător de cai încă din copilărie și a moștenit această ocupație de la străbunicul și bunicul său – a fost principalul organizator al Zilei Calului de ieri, în parteneriat cu primarul și viceprimarul comunei. Din inițiativa lui a luat naștere acest eveniment, cu scopul de a păstra vie tradiția și de a o transmite mai departe în comunitatea noastră.
A fost un eveniment prietenos, de construire a comunității, unde romi, maghiari și români s-au adunat împreună pentru a admira frumusețea cailor înscriși în concursul de frumusețe. Este important de menționat că nu a avut loc tragerea de bușteni, din respect față de o tragedie recentă care ne-a reamintit tuturor că siguranța animalelor este prioritară.
Caii au fost evaluați de un juriu în funcție de aspectul fizic, îngrijire și întreținere, iar câștigătorii au fost desemnați în trei categorii: cai adulți, mânji și ponei. Înscrierea a fost gratuită, iar câștigătorii au primit premii în bani, diplome și cupe. Concursul s-a bucurat de o popularitate deosebită, participând iubitori de cai nu doar din toate colțurile județului, ci și din județele învecinate.
Cu bucurie menționez și faptul că la eveniment au participat și copii împreună cu poneii lor. În acești copii se simte deja dragostea și atașamentul față de cai, iar noi considerăm esențial să întărim această legătură, pentru ca tradiția să continue și în generațiile viitoare.
Am avut onoarea de a fi prezentatoarea acestui eveniment, și pot afirma cu convingere că niciun animal nu a fost maltratat – dimpotrivă, toți caii au fost îngrijiți cu multă atenție și dragoste. Publicul a putut admira exemplare splendide, prezentate cu mândrie de proprietarii lor, care au reprezentat cu demnitate tradițiile și valorile comunității noastre”.