Ultima actualizare: azi, 19:20
Locale

FOTO. Samfest Jazz & Wine, la final. Muzică live și multă culoare, duminică seara, în centrul orașului

Atmosfera vibrantă a Samfest Jazz & Wine atinge apogeul astăzi, duminică, 22 iunie 2025, marcând a treia și ultima zi a festivalului dedicat muzicii jazz și vinurilor de excepție. Piața Libertății și Strada Ștefan cel Mare, transformate într-un veritabil centru cultural, sunt gata să găzduiască ultima serie de concerte live și momente de neuitat.

După două zile pline de ritmuri captivante și degustări rafinate, publicul sătmărean este așteptat să se bucure din plin de marea finală. Organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, evenimentul a adus și în acest an pe scena din centrul istoric al orașului formații de jazz recunoscute la nivel internațional, iar pe „strada vinului”, zece crame și-au prezentat cele mai alese vinuri.

Programul muzical al serii de duminică promite o încheiere memorabilă. De la ora 20:00, publicul va fi încântat de talentul artistei Mara Halunga (RO), urmată, de la ora 21:00, de un concert susținut de Manu Delago (AU). Atmosfera festivă va continua până la ora 23:00 cu sesiunea de after-party asigurată de Dj Gandharva & Von Yodi.

6 comentarii

  1. Lena Răspunde

    Bună ziua,
    Doresc să imi exprim nemultumirea legată de organizarea acestui festival. Ore întregi locuitorii acestei zone a orașului au fost bombardați cu sunetele stridente ale acestui gen de muzică . Chiar nu contează că in apropiere locuiesc copii, bătrâni,bolnavi?
    Sâmbătă seara speram să se termine măcar pe la ora 22 dar s-a prelungit până la ora 23,30!!!!!
    Mi-aș dori foarte tare să țineți cont de acest mesaj pe viitor.

    • Norick Răspunde

      Acest ” fenomen” se numeste oras …:-P 🙂

    • Asta e viata la oras... Răspunde

      Doamna, a locui intr-un oras vine la pachet cu galagia, aglomeratia, etc… Linistea deplina, nu este un drept pe care sa il avem garantat! Dar cine doreste cat mai multa liniste, daca poate, se muta din centrele oraselor in sate nu foarte indepartate de urbanul mare, dar mult mai linistite!
      In cazul unor evenimente publice, se poate autoriza depasirea orei 22 (23 in statiuni) in functie de amploarea evenimentului. Unele pana la 24, altele chiar toata noaptea!
      Una e disconfortul de la galagia pe care o face aproape zilnic o sala de.evenimente din vecinatate, unde chefuiesc 50-100 de petrecareti pe care o poti reclama dupa ora 22 la112 si alta treaba e sa reclami un festival autorizat sa produca un nivel ridicat de decibeli, de care se bucura mii sau zeci de mii de oameni!
      Solutia pentru somn, sunt dopurile de urechi 3M! Costa 5-10 lei la farmacie! Folosesc asa ceva de ani de zile si dorm perfect!!

      • Da? Răspunde

        Așa de felul tău tot timpul gândești așa profund? Ai încercat sa pui dop de ureche la un sugar? Numai întreb.

  2. Da? Răspunde

    Hapoi atunci cei care frecventează evenimentul să se comporte de parcă ar fi în oraș și nu în ceva ….. cătun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.