Ultima actualizare: azi, 07:51
Locale

UPDATE. Incendiu în județul Satu Mare. Focul a distrus mai multe case

ACTUALIZARE. Trei case au fost distruse de flăcări, iar o mașină a ars complet, luni, 23 iunie, în localitatea Livada din județul Satu Mare.

Ce spun pompierii:

Astăzi, 23.06.2025, în jurul 14.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la mai multe case de locuit, în localitatea Livada.

Pentru gestionarea operativă a situației de urgență au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și o autospecială de stingere din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș. La sosirea forțelor profesioniste, incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă și degajări mari de fum. Pompierii au limitat și lichidat incendiul în limitele găsite.

În total au fost afectate trei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 350 mp și un autoturism, care a ars în totalitate. Intervenția a fost una dificilă datorită locuințelor foarte apropiate. Din fericire, nu au existat victime.

Pentru conducerea și coordonarea intervenției, la fața locului s-a deplasat comanda ISU Satu Mare și prefectul județului, Altfatter Tamas, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații închise.

Pentru operațiunea de stingere a incendiului au participat peste 20 de pompieri la care s-au alăturat și pompierii civili din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Livada, care au intervenit cu trei autospeciale.

Știrea inițială:

Incendiu la o casă, în județul Satu Mare. Focul ar fi ajuns și la alte gospodării, iar pompierii intervin de urgență cu două autospeciale.

,,Detașamentul de Pompieri Satu Mare intervine pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Livada. Din primele informații incendiul este propagat la alte două gospodării. Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, se deplasează două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu 12 cadre militare”, informează ISU Satu Mare.

De asemenea, la fața locului se află și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Livada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.