Ultima actualizare: azi, 21:39
Locale

Accident în județul Satu Mare. Motociclist la spital după ce a intrat într-o autoutilitară

Accident în județul Satu Mare. Un motociclist a ajuns la spital după ce a intrat într-o autoutilitară. Totul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute.

Ce spune poliția:

La data de 26 iulie, ora 18.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1F, în localitatea Săcășeni.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 36 de ani, cetățean polonez, în timp ce conducea o motocicletă, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă periculoasă la dreapta și ar fi pătruns pe sensul opus de circulație intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un bărbat de 67 de ani, cetățean norvegian.

În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.