Investiție majoră! Apaserv a anunțat finalizarea lucrărilor de extindere a Sistemului Zonal de Alimentare cu Apă Satu Mare către localitățile Ardud, Baba Novac, Gelu, Dobra și Bogdand. Evenimentul care a marcat această etapă importantă a avut loc pe 23 iulie 2025, la Gospodăria de Apă Ardud, în prezența autorităților locale și județene și a reprezentanților mass-media.
Lucrările fac parte din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Satu Mare / Regiunea Nord-Vest – Etapa II”, cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Finalizarea tuturor lucrărilor este estimată pentru 31 decembrie 2027.
,,Este un proiect foarte important pentru că în zona de sud a județului Satu Mare, la limită cu județul Sălaj, există resurse foarte mici de apă și de calitate foarte slabă. (…) Tot în acest proiect am avut o extindere a rețelei de canalizare în orașul Ardud, pe șapte kilometri cu nouă stații de pompare. Și această lucrare este foarte importantă pentru că prin extinderea rețelelor de canal în toate localitățile cu peste două mii de locuitori reușim să păstrăm calitatea apelor din subteran la un nivel superior”, a declarat directorul Apaserv Satu Mare, Ioan Leitner.
Valoarea totală a contractului este de 56.638.107,55 lei fără TVA, iar lucrările au fost executate de SC PRODEXIMP SRL într-un termen contractual de 28 de luni. În cadrul acestui contract a fost construită o conductă de aducțiune de aproximativ 70 km între Sătmărel și Ser, care alimentează cu apă potabilă 10 localități: Gelu, Baba Novac, Ardud, Rătești, Beltiug, Corund, Dobra, Hurezu Mare, Bogdand și Ser. Peste 10.200 de locuitori beneficiază astfel de apă potabilă.
Doar lucrările aferente conductei de aducțiune și stației de pompare din Sătmărel au însumat 33.913.095,65 lei fără TVA – adică 60% din valoarea totală a contractului.
,,O parte destul de însemnată a județului avea probleme cu apa, ba privind calitatea apei, ba privind debitul. Intenția noastră, împreună cu Apaservul este ca pe această magistrală să fie conectate cât mai multe localități. (…) Beneficiarii direcți vor fi cetățenii și cred că, încet, încet, Satu Mare va fi cel mai acoperit județ din punct de vedere a serviciilor de furnizare de apă potabilă de bună calitate”, a transmis și președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.
În localitatea Ardud, rețeaua de canalizare menajeră a fost extinsă cu peste 7 kilometri. Au fost realizate 384 de racorduri și construite 9 stații de pompare pentru ape uzate, legate de o rețea de conducte sub presiune de aproximativ 3 kilometri. Toate aceste sisteme sunt complet automatizate și integrate în sistemul SCADA, pentru control și monitorizare la distanță.
În plus, în localitățile Ardud, Baba Novac, Dobra, Bogdand și Gelu au fost construite sau modernizate cinci gospodării de apă, dotate cu rezervoare, stații de clorinare, grupuri de pompare și echipamente auxiliare, conectate de asemenea la sistemul SCADA. Scopul este asigurarea unui serviciu de alimentare cu apă sigur și eficient.
Proiectul are ca scop extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare în județul Satu Mare, în concordanță cu obligațiile asumate prin Tratatul de Aderare și directivele europene privind protecția mediului. Totodată, acesta contribuie la tranziția către o economie circulară, prin gestionarea eficientă a resurselor de apă.
Va laudati cu ce? Loc Sauca a fost bransata la apaserv dar mai mult tevlie sunt sparte decat functionale. apa aia nu este potabila
Da tu ce cauți pe acolo domnule MINISTRU. Ai rămas fără job și te-a rezolvat MIRCEEEA și pe tine ca pe soră-sa la Apaserv
Sper sa ajunga efectul Bolo si la Apaserv!
bine că l-au terminat, că de mai întârzia un pic constructorul venea Bolo și nu mai deconta nimic. tot satmărenii ar fi plătit 🙂