Ultima actualizare: ieri, 21:55
cod galben
Locale

COD GALBEN pentru Satu Mare. Se anunţă ploi, vânt şi grindină

COD GALBEN pentru Satu Mare. Se anunţă ploi, vânt şi grindină. Meteorologii avertizează că duminică, între orele 10:00 și 21:00, județul Satu Mare va fi sub incidența unui Cod galben de instabilitate atmosferică. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice și rafale de vânt de până la 60 km/h, însoțite de precipitații ce ar putea ajunge la 20–35 litri pe metru pătrat, izolat chiar peste 40 l/mp

În Transilvania, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, în nordul Crișanei, în Maramureș și în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni.

În nord-estul Munteniei, partea continentală a Dobrogei și local în Moldova, în special după-amiaza și seara vor fi vijelii (cu rafale de 60…75 km/h), grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm) și averse torențiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40 l/mp.

cod galben

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.