Accident în lanț în municipiul Satu Mare. În evenimentul rutier a fost implicat și un autobuz de transport persoane. Două femei au fost rănite.
Ce spune poliția:
La data de 10 octombrie, ora 15.12 polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Octavian Goga, din municipiul Satu Mare.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 36 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autobuz de transport persoane, pe prima bandă de circulație, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de o autoutilitară care circula în fața sa, condusă de un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Satu Mare, intrând în coliziune cu acesta.
Ulterior, autoutilitara a fost proiectată în alte două autoturisme, care se aflau în coloană pe a doua bandă de circulație, conduse de către doi bărbați, de 45 și 54 de ani.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a două pasagere, de 45 de ani, respectiv de 62 de ani, aflate în autoutilitară și în autoturismul condus de bărbatul de 45 de ani, acestea fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa: IPJ Satu Mare