Deputatul sătmărean Adrian Cozma a anunțat organizarea unei a doua întâlniri dedicate cercetării agricole românești, la care au participat reprezentanți ai Federației AGRO-STAR 2022, specialiști din institute și stațiuni de cercetare, precum și parlamentari și oficiali din Ministerul Agriculturii. În cadrul discuțiilor, participanții au analizat provocările majore ale cercetării agricole și au subliniat necesitatea unei strategii coerente de sprijin pentru institutele de profil.
„Cercetarea agricolă este un bun național, un patrimoniu care trebuie protejat. În spatele fiecărui rezultat științific se află oameni care au muncit o viață întreagă pentru a ameliora un soi de plantă sau o rasă de animal”, spune Adrian Cozma.
Deputatul liberal a precizat că propunerile legislative rezultate din aceste consultări vor fi semnate de parlamentarii PNL și discutate în partid pentru a evalua impactul bugetar și eficiența măsurilor.
Redăm, mai jos, integral, mesajul transmis de Adrian Cozma:
Astăzi, am inițiat o a doua întâlnire cu oameni extraordinari din domeniul agriculturii și am avut plăcerea să îi primesc, alături de colegii mei deputați din Grupul PNL și din Comisia pentru Agricultură – Alexandru Popa, Adrian Mocanu, George Scarlat, Dumitru Țiplea și Ciprian Pandea – precum și de domnul secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Florian Emil Dumitru, pe reprezentanții Federației AGRO-STAR 2022, conduși de domnul Ștefan Nicolae, președintele Federației.
Din delegație au făcut parte: Dumitru Militaru, Cristina Zaharia – Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, Ileana Popescu – ASAS, Aurora Rânca – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar, Răducu Radu – Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni (ICDCOC Palace), Viorel Oltenacu – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, Nicolae Trițean – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, Marinel Horalabga – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin, Gicuța Zbîrciog – Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură și Floricultură Vidra, Minerva Heitz – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut și Mioara Costache – Institutul de Cercetare Nucet.
A fost o întâlnire aplicată și utilă, în care am aflat direct de la specialiști care sunt provocările reale ale cercetării agricole românești. Am constatat cu toții că este nevoie de o abordare nouă și coerentă pentru susținerea acestui sector strategic. Cercetarea agricolă este un bun național, un patrimoniu care trebuie protejat. În spatele fiecărui rezultat științific se află oameni care au muncit o viață întreagă pentru ameliorarea unei rase de animale, un soi de viță de vie sau un pom fructifer.
Le-am transmis celor prezenți că inițiativele legislative pe care le vom promova în Parlament vor purta semnăturile noastre și că vom lucra împreună pentru a aduce un plus Agriculturii – un domeniu în care România poate performa cu adevărat. Avem nevoie de sprijinul tehnic al specialiștilor pentru a transforma aceste propuneri în soluții legislative viabile.
Cheia multora dintre problemele ridicate se află aici, în Parlamentul României. Soluțiile trebuie să vină de la specialiști, iar noi, ca legislatori, avem datoria să le susținem. Vom analiza impactul bugetar al propunerilor și vom discuta în cadrul PNL pentru a identifica cele mai bune măsuri.
Mulțumesc tuturor pentru implicare și pentru munca depusă în păstrarea și dezvoltarea cercetării agricole românești! Vom permanentiza acest gen de intilniri fiindcă eu cred cu tărie că dialogul permanent cu acești profesioniști este adevărata dovada de patriotism!
A ajuns un absolvent mediocru de liceu forestier să dea lecții cercetătorilor
Sau sfaturi de învățare de ziua educației.😱😱😱
Acum se vede populismul ieftin şi mincinos al disperatului şi frustratului deputat de Satu Mare, Adrian Cozma, care, fără nicio ruşine, a ieşit public şi a declarat că susţine toate măsurile de austeritate ale premierului Ilie Bolojan, ceea ce înseamnă că nu îl interesează soarta şi viaţa cetăţenilor acestei ţări, ci doar propriile interese politice, deşănţate şi complet lipsite de empatie.