Ultima actualizare: azi, 10:54
Locale

FOTO. ,,Din uzină, în supermarket”: Lucrările la noul LIDL de pe b-dul Lucian Blaga se apropie de final

Surpriză pentru trecători, în cursul zilei de miercuri, în zona fostei platforme industriale UNIO din Satu Mare. Copertina care înconjoară șantierul viitorului magazin Lidl a fost trasă temporar, iar sătmărenii au putut vedea pentru prima dată cum arată curtea interioară și fațada clădirii.

Momentul a oferit o imagine asupra stadiului actual al lucrărilor. Muncitorii turnau asfalt, utilajele erau în plin proces de lucru, structura magazinului este complet ridicată și interiorul pare să fie tot mai aproape de final. Activitatea intensă indică faptul că proiectul avansează susținut.

De la UNIO la retail modern

Transformarea fostei platforme industriale UNIO într-un hub comercial este unul dintre cele mai ample proiecte urbanistice din municipiu. Fabrica UNIO, cândva simbol al industriei grele sătmărene, a fost înființată în perioada comunistă și a funcționat zeci de ani ca producător de echipamente industriale, inclusiv pentru sectorul minier și energetic.

După 1990, activitatea a început să scadă, iar în ultimii ani spațiul a fost treptat abandonat. Demolările au început în primăvara acestui an, iar în doar câteva luni pe locul halelor a fost ridicată o structură comercială modernă.

Primul magazin ridicat este Lidl, poziționat strategic în centrul fostei fabrici. Conform proiectului urbanistic, în jurul acestuia vor fi construite și alte spații comerciale, locuri de parcare, spații verzi și două sensuri giratorii – unul pe bulevardul Lucian Blaga și celălalt la intersecția străzilor Cerbului și Șantierului – menite să fluidizeze traficul intens din zonă.

6 comentarii

  1. mircea Răspunde

    Suntem o tară de consum nu avem voie să mai producem nimic, trebuie să muncim pentru altii peste hotare fiind o fortă de muncă ieftina, aicea ne-au adus politicile tuturor partidelor facute in 36 de ani mereu in defavoarea poporului si a țării!.

    • Vasile Belbe Răspunde

      Adevărul este că producem foarte scump și prost calitativ . Nu putem concura cu nici o țară din Europa , nici calitativ nici prin productivitate.

      • comentator Răspunde

        Adevărul este ca dacă ne construim un brand si promovăm la greu apa noastră minerala printr-o companie națională- deci nu SNAM, că aia face altceva- atunci altfel fiscutam. Sunt bani enorm de multi in afacere. Ca a noastră Biborteni, Tușnad sau Borsec etc. toate sunt net superioare fata de Evian sau San Benedetto sau San Pellegrino. Acum sâ mai întrebați cine a facut praf ramura. Va zic eu -PSD-ul lui Adrian Năstase. Este o comoara ce avem noi si nu suntem in stare sa ne folosim de ea. Si cantitativ dar si calitativ. Ne meritam soarta.

  2. Ioan Răspunde

    Trist…Ce simbol perfect a ce se intampla in tara asta. Spor la cumparaturi. Vedeti ca mai e un Lidl la 5 minute mai jos in caz ca nu mai incapeti.

    • 👏 Răspunde

      Abia astept sa se deschida ca deja chiar ca nu incapi pe Careiului (motiv pt care il evit). Mai lasati povestile cu politica, evident au si guvernele o parte din vina dar nu uitati ca dragii romani nu mai vor sa lucreze, cauta alternative convenabile, au pretentii de salarii dar rezultatul e discutabil. Pe de o parte romanii se lauda ca traiesc mai bine ca ungurii dupa care se plang ca guvernantii au distrus tara si ca ce rau le merge, apoi baga pe facebook poze pe unde au fost in vacanta sau ce-au mancat la restaurant plus “autoportrete” in cotetul cu care se deplaseaza… :-))

  3. Carina Răspunde

    Trist când vezi cum se năruie peste ott ce a fost producție cu renume in tara asta!!
    Ma doare sufletul cand vad atata nrpasare , cum se demolează producții care aveau renume in lume și nu are nimeni regret, dimpotrivă doar interese personale de îmbogățire a celor are au putrea. Vai de tara asta unde s-a ajuns!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.