Ultima actualizare: azi, 20:40
Locale

FOTO. Protestatari din Satu Mare au pornit spre București. Își vor striga nemulțumirile în fața Guvernului

Un protest de amploare va avea loc miercuri, 29 octombrie 2025, în fața Guvernului României, organizat de patru mari confederații sindicale. Printre acestea se numără și CNSLR-Frăția, la care este afiliată Federația Sanitas, organizație ce anunță participarea activă și face apel la mobilizarea membrilor săi din toată țara, inclusiv din județul Satu Mare.

Sindicatul face un apel direct la mobilizare, inclusiv în județul Satu Mare, unde numeroși membri Sanitas sunt afectați de politicile de austeritate și de lipsa de măsuri concrete din partea autorităților. Facem apel la mobilizarea colectivă a tuturor lucrătorilor, pensionarilor, tinerilor și a tuturor celor care nu mai acceptă nedreptatea, inechitatea și disprețul față de cei care muncesc cinstit în această țară!”

Un grup de sindicaliști din județul Satu Mare a plecat, marți seara, spre București, iar mesajul transmis a fost simplu și clar: „Am pornit!”

Reprezentanții Sanitas subliniază că protestul nu este doar o reacție punctuală, ci o luptă împotriva unui sistem care lovește în cei corecți, în timp ce protejează privilegiații. Și noi, Sanitas, vom ieși în stradă pentru a arăta că nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea ca semn al incompetenței și al lipsei de responsabilitate a celor aflați la conducere.”

Sindicaliștii atrag atenția asupra faptului că măsurile de austeritate „au afectat toate categoriile profesionale”, în timp ce politicienii și cei din instituțiile de conducere nu au resimțit tăieri sau restricții. Nu mai acceptăm batjocura decidenților politici și inechitatea aplicată lucrătorilor din România!”

Federația Sanitas din România este membră a CNSLR-Frăția, una dintre cele mai mari confederații sindicale din țară. Protestul programat la București este deschis tuturor celor care simt că drepturile lor sunt ignorate, inclusiv sătmărenilor nemulțumiți de situația actuală.

6 comentarii

  1. Om Răspunde

    Mda, trebuie sa isi justifice si sindicatele banii luati de la fraieri…mai fac si ei un pic de tambalau din cand in cand cu cativa prosti.

    • Flămându Răspunde

      Pai da. Sindicatele din Romania sunt apendicele puterii sau… al altei puteri. Asta s-a constatat de mult.
      Cel mai bun exemplu este Victor Ciorbea.
      Acuma pedaleaza din greu Bogdan Hosu.
      Da de a fi si el Prim Ministru. Asa spera el.

  2. Altu Răspunde

    Au primit ce au votat. Ce atât tam tam. Nu le place,la privat cu ei

  3. Flămându Răspunde

    “Am pornit” , no bine. Da ce va este asa de rau acuma. Ca pana acuma, in momentul asta nu s-a intamplat nimic dramatic Au mai fost crize, chiar mondiale, si nu si-au rupt oamenii hainele de pe ei de disperare.
    Ati ajuns sa inghetati de frig sau sa va mancati talpile de la pantofi de foame? No. Sa vina ceausescu. Sa vedeti cum nu mai croncaniti niciunul. Ca spitalul de nebuni va paste. In cel mai bun caz
    Nesatuilor!

  4. Flămându Răspunde

    Si care-i problema? La privat daca esti performant poti sa castigi de cel putin trei ori salariul de la stat.
    Asta asa minimorum. Nu vorbim de vanzatorii de gogosi . Ca aia pot fi si la stat.
    Tare comunist esti. De ce nu mergi tu in Koreea? Ca aia ti-ar da un salariu de nici nu ai sti ce sa faci cu el.

  5. Flămându Răspunde

    Ho ho ho! Sanitas? 10 000 de lei salariu. Un membru de familie. 280 curentul (maximal), 750/1000, gazul (maximal, iarna) Vara maxim 75/150, in functie de familie), Apa/canal, hai sa zicem 300 (maximal)
    Total: 1800 costuri, asa grosomodo cu intretinerea. Mai sunt impozitele, taxa de parcare, asigurarea RCA, etc. care oricum sunt anuale. Nu lunare. No, isi rup oamenii hainele de pe ei de disperare. Ca ii plin occidentu si Egiptu si Caraibe de romani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.