Tribunalul Satu Mare marchează Ziua Europeană a Justiţiei Civile prin evenimentul „Ziua Uşilor Deschise”, dedicat tuturor celor care vor să afle cum funcţionează sistemul judiciar din interior. Astfel, astăzi, vineri, 24 octombrie, sătmărenii au descoperit cum funcționează justiția printr-un tur ghidat în interiorul tribunalului.
Între orele 10:00 şi 13:00, vizitatorii, elevi, studenţi sau simpli cetăţeni, au putut intra în sediul instituţiei de pe strada Mihai Viteazu nr. 8, pe baza unui act de identitate. Magistraţi şi grefieri i-au ghidat prin spaţiile relevante pentru activitatea tribunalului şi le-au explicat paşii pe care îi parcurge un dosar, de la înregistrare până la soluţionarea finală.
Prin această iniţiativă, Tribunalul Satu Mareși-a propus să apropie justiţia de cetăţeni, să explice modul de funcţionare al instanţelor şi să ofere tinerilor informaţii despre profesiile juridice şi admiterea în magistratură.
Ziua Europeană a Justiţiei Civile este sărbătorită anual, pe 25 octombrie, la iniţiativa Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, fiind dedicată promovării unei justiţii mai transparente şi mai accesibile pentru toţi cetăţenii.











Mai loazelor,da ce functioneaza la noi in justitie ca doar sunteti de vreo doua trei luni in greva.Va intereseaza pe voi altceva decat interesul propriu?Va satura dracu de privilegii si bani cu nemiluita,sunteti voi oamenii care sa imparta dreptatea dreapta sau o faceti in functie de interesul meschin?Cantariti voi drept,se poat educe omul cu dreptatea in mana in institutia voastra si iese afara cu dreptatea in vant.Vai si amar de justitia din Romania.Justitia ar trebui sa fie oarba dar ea este o mare nenorocire.Cate vieti si destine ati nenorocit voi?Cati nemernici au scapat cu ajutorul voastru?