Ultima actualizare: azi, 19:20
Locale

Un bărbat a făcut prăpăd prin Satu Mare. A vandalizat mai multe mașini și a spart geamurile unei case

Un bărbat a făcut prăpăd prin Satu Mare. A vandalizat mai multe mașini și a spart geamurile unei case. Judecătoria Satu Mare a dispus, astăzi, începerea judecății într-un dosar în care un bărbat din municipiu este acuzat de mai multe fapte de distrugere comise la începutul acestui an. Bărbatul, care are antecedente penale, este cercetat pentru vandalizarea a trei autoturisme și distrugerea geamurilor unui imobil, prejudiciul total depășind 17.000 de lei.

Potrivit procurorilor, în seara de 11 ianuarie 2025, bărbatul ar fi lovit cu piciorul oglinzile laterale ale mai multor autoturisme parcate pe străzile Mioriței și Corvinilor din municipiul Satu Mare. Printre vehiculele afectate s-au numărat un BMW 740d, un Audi A5 și un Ford Fiesta, aparținând unor firme și persoane fizice.

Câteva săptămâni mai târziu, pe 2 februarie 2025, același bărbat ar fi spart, cu un hârleț, geamurile de la ușa de acces a unui imobil situat pe strada Botizului, provocând daune evaluate la 2.500 de lei. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere, declarațiile martorilor și recunoașterea faptelor de către inculpat au dus la trimiterea lui în judecată.

În cadrul anchetei, acesta a declarat că suferă de tulburări psihice și a fost internat de mai multe ori la psihiatrie, recunoscând că, în momente de criză, are tendința de a distruge bunuri. Raportul medico-legal psihiatric întocmit de specialiști a stabilit că bărbatul avea discernământ diminuat la momentul faptelor.

Persoanele vătămate – trei firme și un proprietar privat – s-au constituit părți civile în dosar, cerând despăgubiri totale de peste 17.000 de lei. Instanța a constatat că actele de urmărire penală au fost efectuate legal și a dispus începerea judecății pentru două infracțiuni de distrugere, prevăzute de articolul 253 din Codul penal. Procesul va fi judecat la Judecătoria Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.