M SYS Group a obținut locul I în cadrul competiției sportive Topul Firmelor – Ediția a II-a, turneu de fotbal, un eveniment organizat anul acesta de DRM Draxlmaier. Evenimentul a reunit echipe reprezentative din mediul privat și a promovat spiritul de echipă, performanța și colaborarea dintre companiile participante.
Competiție între lideri regionali în domeniile specifice de activitate
La ediția de anul acesta au participat echipele: DRM Dräxlmaier, Zes Zollner, Autonet, Contitech, Alu Menziken, Apaserv și DeLonghi, alături de M SYS Group.
Meciurile au fost disputate, dinamice și desfășurate într-un spirit de fair-play, demonstrând implicarea și profesionalismul tuturor participanților.
Efort, strategie și unitate
Echipa M SYS Group s-a evidențiat prin jocul colectiv, organizare, concentrare și determinare, reușind să se impună în fața tuturor adversarilor și să câștige trofeul ediției. Evoluția constantă și atitudinea echipei reflectă cultura organizațională a companiei.
Compania își exprimă aprecierea față de DRM Draxlmaier pentru organizarea exemplară și față de toate firmele înscrise în competiție pentru nivelul ridicat al turneului.
În urma câștigării locului I, M SYS Group va organiza Ediția a III-a a competiției Topul Firmelor anul viitor. Obiectivul companiei este de a continua tradiția evenimentului și de a duce competiția la un nivel și mai ridicat, precum și colaborarea între firme.
Sloganul echipei M SYS Group: „Împreună suntem mai puternici și mai competitivi.


