Ultima actualizare: azi, 21:34
Locale

Incendiu la o fermă din județul Satu Mare. O persoană a ajuns la spital cu arsuri

Incendiu la o fermă din județul Satu Mare. Marți seara, 23 decembrie, în jurul orei 19:50, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost semnalat un incendiu izbucnit la o fermă dezafectată din localitatea Necopoi.

La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă  și un echipaj TIM SMURD, încadrate cu 13 cadre militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. Totodată, a fost anunțat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Homoroade, iar ulterior, pentru suplimentarea forțelor, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Viile Satu Mare s-a deplasat la intervenție cu o autospecială.

La sosirea echipajelor profesioniste incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 150 m². Acesta a fost localizat, fiind împiedicată extinderea. În urma evenimentului, a fost identificată o persoană de sex feminin, conștientă, care a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ 50% din suprafața corporală.

Aceasta a primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului din partea echipajului TIM SMURD, urmând a fi transportată la spital pentru tratament de specialitate.


Sursa: ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.