Jignită, amenințată și bătută de soț, o sătmăreancă a ascuns totul din cauza rușinii. Dar n-a mai rezistat. Judecătoria Satu Mare a decis în această săptămână începerea procesului penal împotriva unui bărbat din județ, acuzat de violență în familie. Potrivit anchetatorilor, bărbatul și-ar fi lovit fosta soție în mod repetat, faptele culminând în martie 2024, când femeia a fost agresată fizic și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incidentul din 12 martie 2024 a avut loc la domiciliul comun, unde, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict verbal, bărbatul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri, inclusiv cu un corp dur. Potrivit declarației femeii, acesta a lovit-o cu capul în zona feței, provocându-i leziuni la nivelul nasului și ochiului drept. Ulterior, agresiunea a continuat cu alte lovituri într-o izbucnire de furie, femeia fiind nevoită să se retragă într-o cameră și să ceară ajutor. Certificatul medico-legal a confirmat leziuni ce necesitau 3-4 zile de îngrijiri. La scurt timp, victima a depus plângere la poliție.
Femeia a declarat că a fost agresată încă din timpul căsniciei, fiind nevoită de mai multe ori să solicite ajutorul autorităților. A povestit că a fost supusă constant unui climat de teroare, fiind jignită, amenințată și lovită, mai ales când bărbatul consuma alcool sau substanțe psihoactive. De fiecare dată, acesta a scăpat de consecințe pentru că ea a decis să-și retragă plângerile. Martora principală în dosar, mama femeii, a confirmat agresiunile repetate și a relatat că a văzut-o frecvent pe fiica sa cu urme de violență: vânătăi, zgârieturi și echimoze. A afirmat că fiica ei trăia cu frică și rușine și nu voia să facă public ceea ce se petrecea în familie.
Bărbatul a recunoscut faptele și a declarat că regretă cele petrecute. Din dosar reiese că există deja două ordine de protecție emise anterior împotriva sa. De asemenea, acesta are antecedente penale, nu are un loc de muncă stabil și consumă frecvent alcool, dar și substanțe psihoactive, potrivit celor declarate de victimă.
Instanța a considerat că probele strânse de anchetatori sunt legale și complete, iar cauza poate merge mai departe spre judecată. Procesul urmează să se desfășoare la Judecătoria Satu Mare.
