Un nou gest de altruism a avut loc la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, unde, pe 9 decembrie 2025, s-a realizat o prelevare de organe de la un donator în vârstă de 58 de ani, aflat în moarte cerebrală. Mulțumită acestui act de generozitate, doi pacienți din Cluj-Napoca au primit o nouă șansă la viață prin transplanturi renale.
Intervenția a fost posibilă datorită echipei ATI a spitalului, formată din dr. Vitalie Moroșanu (KDP) și dr. Carmen Fiț, coordonator intraspitalicesc. Efortul lor comun a făcut posibil, încă o dată, un „DA pentru viață” rostit într-un moment de profundă durere pentru familie.
Aceasta este una dintre cele cinci prelevări realizate în ultima săptămână în România și Republica Moldova, în centre din Timișoara, Iași, București și Chișinău. Organele și țesuturile recoltate au permis efectuarea unor transplanturi hepatice, renale și oftalmologice, oferind speranță pacienților aflați pe listele de așteptare.
Agenția Națională de Transplant mulțumește tuturor familiilor donatorilor și echipelor medicale implicate, subliniind încă o dată că donarea de organe înseamnă viață pentru alții.

