Un bărbat din Negrești-Oaș a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Negrești-Oaș în data de 19 ianuarie 2026.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 25 ianuarie 2025, în jurul orei 19.00. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, mecanic de meserie, fără antecedente penale, se afla la volanul unui BMW, când a fost oprit de un echipaj de poliție pe o stradă din oraș. Se îndrepta spre pârtia de schi, dar polițiștii au observat că mirosea puternic a alcool. Testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost dus imediat la spital pentru recoltarea de probe biologice. A refuzat prelevarea celei de-a doua probe, dar prima a confirmat o alcoolemie de 1,66 g/l alcool pur în sânge, de peste două ori mai mare decât limita legală pentru ca fapta să fie considerată infracțiune. Acesta a recunoscut că băuse patru beri acasă înainte să plece, fără să mănânce nimic, și a spus că regretă fapta.
În fața judecătorilor, bărbatul și-a recunoscut vina, a cerut să fie judecat în procedură simplificată și s-a declarat dispus să muncească în folosul comunității. Nu are cazier, s-a prezentat la toate termenele procesului și a cooperat cu anchetatorii. Având în vedere aceste aspecte, dar și faptul că nu a fost implicat într-un accident și nu a provocat pagube, instanța a decis că nu e necesar ca pedeapsa să fie executată în închisoare.
Astfel, bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare, dar executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de supraveghere de doi ani. Mai mult, va presta 60 de zile de muncă în folosul comunității. Judecătorii i-au mai interzis și dreptul de a conduce autovehicule timp de 3 ani.
