Denunț penal pentru crimele din căminele-spital comuniste. Un capitol extrem de dureros din istoria recentă a României revine în atenția publică, iar Satu Mare este direct legat de această tragedie. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus astăzi, 29 ianuarie 2026, un nou denunț penal privind moartea a 535 de persoane, majoritatea copii, în Căminul-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni–Țuicani, instituție aflată în administrarea statului român.
Denunțul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și vizează infracțiunea de tratamente neomenoase. Potrivit anchetei, în perioada 1970–1997, copiii internați au fost supuși unui regim inuman și degradant, care a dus la moartea a 497 de minori și a altor 38 de tineri care depășiseră vârsta de 18 ani.
Satu Mare, lovit direct de această tragedie
Datele anchetei arată o realitate șocantă pentru județul Satu Mare. Dintr-un lot de 54 de copii transferați în 17 iunie 1988 de la Leagănul din Satu Mare la Moreni, nu mai puțin de 41 au murit, adică aproximativ 76%.
Mai mult de jumătate dintre ei au decedat chiar în prima lună de la internare, iar 35 dintre cei 41 de copii proveniți din Satu Mare au murit din cauza malnutriției.
Situația este similară și pentru copiii transferați din Arad, însă proporțiile rămân la fel de dramatice: trei din patru nu au supraviețuit.
Un loc al morții, nu al îngrijirii
Centrul de la Moreni–Țuicani, situat la marginea pădurii, a funcționat inițial ca spital pentru copii cu TBC, apoi a fost transformat într-un centru pentru copii cu afecțiuni neuropsihice, ajungând în final să fie destinat așa-zișilor „deficienți nerecuperabili”. Între anii 1985–1989, rata mortalității a depășit frecvent 70% din numărul internărilor, în special din cauza malnutriției severe, a bronhopneumoniilor și a condițiilor de trai greu de imaginat.
Denunțul IICCMER este susținut de șase volume de documente, însumând peste 1.700 de pagini, care arată clar că relele tratamente nu au fost accidente, ci practici sistematice. Ancheta a identificat și persoanele responsabile de organizarea și menținerea acestui regim inuman.
Pentru Satu Mare, aceste date nu sunt simple statistici. Sunt destine frânte, copii care au plecat din leagănele județului cu speranța unei îngrijiri și au ajuns într-un loc unde șansele de supraviețuire erau minime.

Cei care lucrau acolo au spre 90 de ani si pe multi ii gasesti in cimitir…