În aceste momente, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de unelte situat în Complexul Rachel, municipiul Satu Mare.
La fața locului au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță EPA SMURD, cu un efectiv de 20 de cadre militare.
Incendiul se manifestă la nivelul depozitului, iar echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea focarului, precum și pentru limitarea propagării acestuia la construcțiile învecinate.
ACTUALIZARE. Ce spun pompierii:
Astăzi, 13 ianuarie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de unelte, situat în Complexul Rachel, municipiul Satu Mare.
La fața locului au fost mobilizate de urgență trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și o ambulanță EPA SMURD, intervenția fiind asigurată de un efectiv de 25 cadre militare.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta generalizat la nivelul depozitului, cu degajări mari de fum și flacără, existând un pericol iminent de propagare către construcțiile învecinate. Un risc deosebit îl reprezenta un depozit alipit, în care erau stocate cauciucuri și alte utilaje mecanice, materiale cu potențial ridicat de ardere.
Pompierii au acționat simultan pentru localizarea și lichidarea incendiului, protejarea clădirilor învecinate și eliminarea factorilor de risc. În cadrul intervenției, au fost evacuate două butelii de oxigen aflate în interiorul obiectivului, măsură care a condus la evitarea producerii unei explozii și la limitarea consecințelor asupra zonei.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind afectată o suprafață de aproximativ 170 metri pătrați, la nivelul acoperișului depozitului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar intervenția promptă a forțelor de intervenție a împiedicat extinderea focului la alte obiective din complex.
Cercetările efectuate la fața locului au stabilit drept cauză probabilă de producere a incendiului un scurtcircuit electric la un cablu electric defect. Pe timpul desfășurării misiunii, la locul intervenției au fost prezenți inspectorul-șef al ISU Satu Mare și comandantul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, care au coordonat activitatea echipajelor operative.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește importanța verificării periodice a instalațiilor electrice și respectarea normelor de prevenire a incendiilor, pentru reducerea riscului producerii unor astfel de evenimente.

Au venit trantele sa dea indicatii !