Președintele romilor din Satu Mare, vizite la familiile copiilor care lipsesc de la școală. Președintele romilor, Zsolt Godzsa, a efectuat recent vizite la domiciliul unor familii din Viile Satu Mare, unde trăiesc copii care nu frecventează regulat cursurile școlare sau care se confruntă cu probleme de comportament în școală.
Acțiunea a avut loc la solicitarea directoarei și a directorului adjunct al Școlii Generale din localitate și a avut ca scop sprijinirea copiilor și a părinților, dar și conștientizarea importanței educației.
Potrivit lui Zsolt Godzsa, familiile au primit delegația cu deschidere și căldură, iar discuțiile purtate cu părinții și copiii au fost constructive și sincere. În urma dialogului, toți cei implicați au înțeles necesitatea schimbării și și-au asumat faptul că situația școlară se va îmbunătăți.
Președintele romilor a transmis că va rămâne alături de aceste familii și că ele se pot baza în continuare pe sprijinul său și al Partidei Romilor, subliniind că educația trebuie să fie o prioritate pentru orice copil.
„Părinții ne-au primit cu căldură, iar după o discuție îndelungată cu ei și cu copiii despre importanța educației, toți au înțeles și au promis că situația se va schimba. Eu am încredere în ei și, așa cum am promis, se pot baza pe mine și pe Partida Romilor în toate! Pentru că cel mai important este școala!”, a fost mesajul transmis în urma acestor întâlniri.


Președintele..Partidei Romilor se trezește acuu din somnul adânc de după moartea lui Horvath Ignaccz foștul președinte și se apucă de adus voturi pentru Orban Viktor că deh A Magyar Haza szamit. Trimis de mai marii județului și orașului care i-au promis lu Hunor că aduc voturi pt realegerea lu Orban. Du-te tată du-te