Un bărbat din Certeze, județul Satu Mare, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un șef din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Satu Mare. Scopul? Obținerea unei soluții favorabile pentru o cerere privind invitația unui cetățean străin în România. Mituitorul a fost condamnat, joi, 15 ianuarie 2026, la închisoare cu suspendare.
Mai exact, bărbatul a încercat să convingă funcționarul să accepte ilegal o solicitare privind aducerea în țară a unei persoane din afara Uniunii Europene, evitând astfel procedurile și criteriile stricte impuse de lege.
Potrivit procurorilor, faptele au avut loc în două zile consecutive – pe 30 și 31 octombrie 2025. Prima dată, în jurul orei 11:00, bărbatul a oferit funcționarului 300 de euro în numerar. A doua zi, între orele 08:00 și 08:30, acesta a revenit cu o plasă care conținea trei parfumuri contrafăcute și două ceasuri bărbătești, evaluate în total la aproximativ 300 de euro.
Întregul demers infracțional a fost documentat de autorități. Scenele au fost surprinse prin înregistrări video ambientale, iar banii și obiectele oferite au fost ridicate și fotografiate. De asemenea, bunurile au fost verificate, stabilindu-se că parfumurile erau contrafăcute, iar comercializarea lor este interzisă prin lege.
În baza probelor, a fost declanșată acțiunea penală, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a recunoscut fapta. Sentința, pronunțată pe 15 ianuarie 2026, prevede 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare, prestarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității și confiscarea bunurilor oferite cu titlu de mită.
Instanța a subliniat că tentativa de mituire, deși izolată și cu un prejudiciu redus, rămâne o faptă gravă care afectează încrederea publicului în funcționarii statului și integritatea instituțiilor.

“Oașul mare, țară veche …” șamd.😵💫
Daca in loc de parfum si ceas erau bani ca prima data, nu mai era articolul asta….
Tu crezi că toți oamenii sunt fomiști și penali ca si tine?Sunt destui oameni onești dar sunt cuminți in banca lor nu si dau cu părerea aiurea cum faci tu…