Ultima actualizare: azi, 16:39
Locale

Sătmăreancă, condamnată pentru camătă: dădea împrumuturi cu dobândă de 100%, apoi recurgea la amenințări

Sătmăreancă, condamnată pentru camătă: dădea împrumuturi cu dobândă de 100%, apoi recurgea la amenințări. O femeie din municipiul Carei a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, după ce instanța a stabilit că aceasta acorda împrumuturi cu dobândă locuitorilor dintr-un cartier de romi. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Carei în această săptămână.

Femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost acuzată că, în mod repetat, oferea sume de bani unor persoane vulnerabile, percepând dobânzi foarte mari – uneori de până la 100%. Potrivit dosarului penal, practica a devenit o adevărată îndeletnicire pentru ea, care ținea evidența împrumuturilor într-un caiet găsit ulterior de anchetatori în timpul unei percheziții domiciliare.

Judecătorii au stabilit că femeia cerea, de exemplu, restituirea a 1.000 de lei pentru un împrumut inițial de 500 de lei și că a recurs inclusiv la amenințări și agresiuni fizice atunci când banii nu erau restituiți integral la termen. Mai multe persoane care au împrumutat bani au povestit în fața instanței că au fost nevoite să achite sume duble sau chiar triple față de cele primite inițial, iar unii martori au confirmat practica dobânzilor abuzive.

Aceasta nu are antecedente penale și a susținut în fața instanței că nu a cerut dobândă, explicând că notițele din caiet ar fi fost legate de produse pe care le vindea. Judecătorii nu au fost convinși de această versiune, considerând că probele – inclusiv declarațiile victimelor și ale martorilor – arată clar că este vorba despre activitate de camătă.

Judecătoria Carei a decis să nu o trimită direct la închisoare, ci să amâne aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani. În această perioadă, femeia va fi monitorizată de Serviciul de Probațiune și trebuie să respecte mai multe reguli, cum ar fi să anunțe orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă și să colaboreze cu autoritățile.

Totodată, instanța a dispus confiscarea sumei de 153 de lei, considerată câștig ilegal din dobânzi, și a obligat-o să plătească 2.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Un comentariu

  1. Vasy Răspunde

    Adica a castigat doar 153 de lei…. dar se zice ca percepea dobanzi duble-triple, atunci cum? No… sa inteleaga cine intelege pe mine m-o lasat in offside.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.