Ultima actualizare: azi, 11:08
Locale

Un tânăr din Satu Mare a primit o nouă șansă la viață, după un transplant de tendon realizat la Timișoara

Un tânăr din Satu Mare își poate relua viața aproape de normal, după ce a trecut printr-un accident rutier grav și mai multe intervenții chirurgicale. Specialiștii de la Spitalul Militar din Timișoara i-au realizat un transplant de tendon, operație care i-a redat capacitatea de a merge.

Adelin Ferghely a fost implicat anul trecut într-un accident sever, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a lovit de un cap de pod. A supraviețuit impactului, însă piciorul drept a fost grav afectat, devenind nefuncțional. Singura speranță de recuperare a fost înscrierea pe lista de așteptare pentru transplant de țesuturi.

„Am suferit mai multe traumatisme, dar cel mai grav la gleznă și la genunchiul drept”, a declarat tânărul.

Echipa de medici ortopezi din Timișoara a reușit să îi refacă articulația printr-o intervenție complexă, folosind grefe de tendon. Doar în cursul acestei luni, în cadrul secției au fost efectuate 10 intervenții chirurgicale, în care s-au utilizat 15 grefe de os și tendon.

Medicii atrag însă atenția că astfel de operații depind direct de existența donatorilor aflați în moarte cerebrală. Recent, a fost realizată o prelevare importantă, după ce familia unui tânăr și-a dat acordul pentru donare.

„Datorită echipei de suport de la secția de ortopedie a spitalului militar din Timișoara am reușit, pentru prima dată, o prelevare de 8 grefe musculo-scheletale, extrem de necesare în instabilitățile articulare de genunchi, gleznă și umăr. Oamenii solicită aceste intervenții, iar noi încercăm să le oferim cu tot dragul”, a explicat Andrei Nica, responsabil al Banca de Țesut Colentina, precizând că o parte dintre grefe vor ajunge și la spitale din Târgu Mureș.

Totodată, în România a fost finalizată prima bancă de multitesut, un proiect în valoare de peste 6 milioane de euro, finanțat de Primăria Capitalei. Aceasta va permite salvarea și îmbunătățirea vieții pentru tot mai mulți pacienți care depind de transplanturi de țesuturi și tendoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.