La finalul anului 2025, Penitenciarul Satu Mare avea în custodie 429 de persoane private de libertate, toate de sex masculin. Majoritatea se aflau în regim semideschis – 381 de deținuți, urmați de 41 în regim deschis, 5 în regim închis și 5 condamnați definitiv, aflați în carantină, neincluși încă într-un regim de executare.
Datele arată clar care sunt faptele ce trimit cel mai des oamenii după gratii la Satu Mare. Infracțiunile împotriva persoanei, precum lovirile, vătămările sau alte fapte violente, sunt pe primul loc, cu 33,33% din total. Foarte aproape se află infracțiunile contra patrimoniului, adică furturi, tâlhării sau distrugeri, care reprezintă 32,40%.
Cea mai frecventă pedeapsă aplicată este cuprinsă între 2 și 5 ani de închisoare, semn că majoritatea faptelor sunt considerate de gravitate medie.
Din punct de vedere al istoricului penal, 170 de persoane sunt recidiviste, adică 40% din total. Alte 108 persoane (25%) au antecedente penale, iar 151 deținuți (35%) nu au mai fost condamnați anterior.
Pe parcursul anului 2025, organele de Poliție din județele Satu Mare și Sălaj au depus în penitenciar 249 de persoane private de libertate. Tot în aceeași perioadă, 206 deținuți au fost puși în libertate, fie la final de pedeapsă, fie în urma deciziilor legale.
Comisia pentru individualizarea regimurilor de executare a analizat sau reanalizat 658 de persoane, dintre care 74 au contestat decizia la judecătorul de supraveghere a privării de libertate.
În ceea ce privește liberarea condiționată, comisia specială s-a întrunit de 52 de ori, analizând 415 cazuri. Pentru 105 persoane s-a propus punerea în libertate, iar 310 deținuți au primit termene de reanalizare.
