Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

FOTO. La un pas de tragedie: un șofer începător, din Satu Mare, a rupt cu BMW-ul două conducte de gaz!

La un pas de tragedie! Un șofer din Satu Mare a rupt cu BMW-ul două conducte de gaz și s-a oprit în curtea unui liceu. Totul s-a petrecut luni dimineața, 23 februarie, în orașul Seini, informează vasiledale.ro.

Potrivit sursei citate, un accident rutier a avut loc, luni dimineață, pe raza orașului Seini, când șoferul unui autoturism BMW înmatriculat în județul Satu Mare a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a distrus două conducte de gaz, oprindu-se la câțiva metri în incinta grădinii din fața Liceului din Seini.

Intervenția promptă a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Seini a fost esențială pentru prevenirea unei tragedii. Zona a fost securizată rapid, iar alimentarea cu gaz a fost oprită în timp util. Traficul rutier a fost închis în zonă pentru aproape o oră, fiind dirijat de polițiști pe rute alternative.

În urma accidentului, șoferul nu ar fi suferit leziuni corporale, iar rezultatul etilotestului a fost negativ. Cel de la volan avea permis de conducere de câteva luni, mai notează sursa citată. Acestuia polițiștii i-au aplicat o sancțiune contravențională pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum.


Sursa: vasiledale.ro

Un comentariu

  1. De aici fiecare înțelege ce vrea. Sau ce poate Răspunde

    Mă, ce aveți iar cu șoferii de BMW? Ăia toți îs băieți giorno cu toții, de nota unșpe și un pic! Asta până la testul de rezistență a caroseriei. Mno. 🫣😉 Bine că a scăpat. Sper să și învețe ceva din pățanie. 🤔🙏 Că fierul se îndreaptă, se schimbă dar restul mai greu. Depinde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.