Ultima actualizare: azi, 19:36
Locale

Înghețarea alocației, compensată. Câți bani primesc familiile monoparentale și copiii din familii sărace

Înghețarea alocației, compensată. Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, a vorbit, la Satu Mare, despre înghețarea alocațiilor și despre un pachet de măsuri compensatorii destinat copiilor din familii vulnerabile. Ministrul a recunoscut că, din perspectiva personală, înghețarea alocațiilor nu reprezintă „o problemă majoră” pentru bugetul familiei sale. În același timp, a subliniat că în România există „zeci de mii, sute de mii de familii pentru care orice leu este important, cu atât mai mult cu cât aceste familii au copii”.

Pachet pentru peste 200.000 de copii

Pentru a compensa lipsa indexării alocațiilor în acest an, Ministerul Muncii propune un pachet dedicat copiilor din familii cu cele mai mici venituri. Potrivit ministrului, măsurile ar urma să aibă efect pentru peste 200.000 de copii și un impact bugetar de peste 320 de milioane de lei.

Prima categorie vizată este cea a copiilor cu dizabilități, aproximativ 80.000 la nivel național. În prezent, aceștia primesc beneficii cuprinse între 80 și 450 de lei pe lună, sume pe care ministrul le-a descris drept „foarte mici”.

A doua categorie este formată din copiii din familii cu venituri foarte scăzute – fie monoparentale, fie biparentale, cu unul sau mai mulți copii, dar cu venituri mult sub salariul minim pe economie.

Pentru familiile monoparentale, ministerul propune o creștere de 50 de lei pentru fiecare copil. Astfel, o familie cu un copil ar primi 50 de lei în plus, una cu doi copii – 100 de lei, și așa mai departe.

În cazul familiilor biparentale cu venituri foarte mici, majorarea propusă este de 40 de lei pentru fiecare copil.

„Este un mod de a ne concentra pe copii într-un an în care alocațiile nu se indexează, cu niște sume mai mari decât ar fi însemnat per beneficiar indexarea alocației, însă pentru acei dintre copiii României care au cea mai mare nevoie”, a explicat ministrul.

Sprijin pentru copiii de grădiniță din familii sărace

A treia categorie vizată este cea a copiilor beneficiari de tichet pentru grădiniță. Este vorba despre un tichet în valoare de 133 de lei, acordat copiilor de vârstă preșcolară din familii foarte sărace.

Acest sprijin se acordă timp de 10 luni pe an, doar în perioada în care copiii merg la grădiniță.

Prin aceste măsuri, Ministerul Muncii încearcă să direcționeze fondurile către copiii aflați în cele mai dificile situații, în contextul în care alocațiile nu vor fi indexate în acest an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.