Ultima actualizare: azi, 15:20
Locale

O femeie din Satu Mare a pus în circulație mii de euro falși: a spus că i-a strâns în străinătate. Acum a fost condamnată

O femeie de 42 de ani din județul Satu Mare a fost condamnată la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, după ce a pus în circulație 80 de bancnote false de 50 de euro. Sentința a fost pronunțată în 12 februarie 2026 de Judecătoria Carei.

Cum s-a petrecut totul

Faptele s-au petrecut în 25 martie 2021. Potrivit instanței, femeia a luat legătura cu un cunoscut din Căpleni și l-a întrebat dacă știe pe cineva interesat să schimbe suma de 4.000 de euro în lei. Bărbatul a discutat cu un vecin din Carei, care s-a arătat dispus să cumpere valuta.

În aceeași seară, femeia a mers împreună cu fiul ei la locuința intermediarului și i-a predat cei 4.000 de euro, formați din 80 de bancnote de 50 de euro. Intermediarul a dus banii mai departe cumpărătorului, iar tranzacția s-a făcut rapid: 19.480 de lei au fost oferiți în schimbul valutei.

După ce a primit lei, intermediarul s-a întors la femeie și i-a predat suma. Pentru ajutor, a primit 500 de lei.

La două zile după tranzacție, cumpărătorul a încercat să folosească o parte din bancnote. Persoana căreia i-a dat banii și-a dat seama că sunt falși și i-a înapoiat imediat. În scurt timp, toate cele 80 de bancnote au fost verificate, iar suspiciunea s-a confirmat: erau contrafăcute.

Ulterior, intermediarul a restituit integral suma de 19.480 de lei, după ce a vândut un teren și a făcut un credit bancar. În proces, acesta a arătat că nu știa că bancnotele sunt false și că a dorit să evite orice problemă penală.

Probe clare: expertize și amprente pe bancnote

Bancnotele au fost expertizate de specialiștii BNR, care au stabilit că sunt falsuri fără putere circulatorie. Raportul criminalistic a arătat că pe bancnote au fost identificate urme papilare, inclusiv ale femeii condamnate.

Mai mult, la percheziția domiciliară efectuată la locuința acesteia, anchetatorii au găsit și o altă bancnotă de 50 de euro cu inscripția „Prop Copy” (o inscripție care apare pe bancnote false folosite, de regulă, ca recuzită pentru filme, videoclipuri) de asemenea falsă.

Instanța a considerat că aceste probe, coroborate cu declarațiile martorilor, dovedesc fără dubiu că femeia știa că banii sunt falși și a urmărit să obțină bani reali în schimbul lor.

Explicații schimbate în fața instanței

În fața judecătorului, femeia a susținut că ar fi primit banii ca plată pentru muncă în străinătate și că nu știa că sunt falși. A mai declarat că ar fi vrut să îi schimbe pentru a cumpăra medicamente pentru copilul său.

Instanța a apreciat însă că declarațiile au fost contradictorii și nesusținute de dovezi. Judecătorul a reținut că aceasta și-a modificat versiunea pe parcursul procesului, iar explicațiile oferite nu au fost credibile.

Pedeapsa stabilită de instanță

Pentru punere în circulație de valori falsificate, instanța a aplicat o pedeapsă de 3 ani de închisoare, iar pentru înșelăciune încă 1 an. În urma contopirii pedepselor, femeia va executa 3 ani și 4 luni în regim de detenție.

Instanța a dispus confiscarea celor 80 de bancnote false, precum și a bancnotei inscripționate „Prop Copy”. De asemenea, aceasta trebuie să achite 3.000 de lei cheltuieli judiciare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.