Ultima actualizare: azi, 14:42
Locale

FOTO. Captură de 12 kilograme de droguri în județul Satu Mare! A fost găsită și o armă letală

Captură în județul Satu Mare. Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Cluj după ce a fost prins în flagrant, în localitatea Horea din județul Satu Mare, cu aproximativ 12 kilograme de droguri de mare risc, aduse din Belgia. Substanța, cunoscută sub numele de „cristal” (3-CMC), era ascunsă în compartimentul motor al mașinii, iar în autoturism a fost găsit și un pistol letal cu încărcător.

La data de 4 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.

Din probele administrate a rezultat că, la începutul lunii martie 2026, inculpatul a procurat din Belgia droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină 3-CMC, pe care le-a transportat în România cu autoturismul său, în vederea comercializării.

În seara de 03.03.2026, acesta a introdus în România cantitatea de aproximativ 12 kilograme 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, fiind prins în flagrant în localitatea Horea, județul Satu Mare, imediat după trecerea frontierei. În autoturismul inculpatului, ascuns în compartimentul motor, a fost găsit și un pistol letal, cal. 9 mm, cu încărcător.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestarea preventivă a inculpatului reținut.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.


Sursa: DIICOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.